În ziua de 2 februarie este ziua ursului. Tradiţia spune că părinţii îşi ungeau copiii cu untură de urs ca aceştia să fie puternici şi sănătoşi, fiind convinşi că puterea ursului îi este dăruită pruncului. De Stretenie iese ursul din bârlog.
Se zice că dacă ursul îşi vede umbra înseamnă că va mai dura până se va încălzi, aşa că se reîntoarce în culcuşul lui.
Bătrânii povestesc că puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului neobişnuit al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a câştiga simpatia şi bunătatea ursului, oamenii puneau pe poteci vase cu miere şi bucăţi de carne. Puterea acestui animal este transmisă asupra oamenilor, în special asupra copiilor.
Mascota vie a staţiunii Straja, ursul Baloo, a intrat în hibernare încă de la începutul acestui an, prevăzând astfel iarna grea din Masivul Vâlcan, în Valea Jiului. Se întâmplă în contextul în care mai mulți urși au fost surprinși în România fiind treji, deși ar trebui să hiberneze iarna.
Îngrijitorii afirmă că este pentru prima oară când Baloo hibernează atât de mult timp şi, pentru a-l proteja, au montat, în vecinătatea locului în care se află simpaticul urs, un panou prin care roagă să nu fie deranjat. „Baloo a intrat în hibernare pe 3 ianuarie a.c. Este un semn de sănătate, deoarece, arată cât este de bine hrănit, că şi-a făcut rezervele pentru iarnă şi, mai ales, că nu este deranjat în locul lui. Turiştii, mai ales copiii, au înţeles că Baloo este în hibernare şi că trebuie să-l respecte. De aceea, chiar dacă vin la Baloo, au grijă să nu facă zgomot”,a declarat Emil Părău, cel care -l are în grijă pe Baloo.

El are și o zi a lui, cât și o competiție de schi destinată copiilor și care-i poartă numele.
Baloo va fi sărbătorit din nou, anul acesta când va ieși din hibernare, pentru ca va împlini 21 de ani și va primi un tort mare de fructe.
.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Gerul pune stăpânire pe România
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Investiție în infrastructura educațională la Gulia, comuna Tărtășești
Ziua în care „iarna se întâmpină cu vara” pică întotdeauna pe 2 februarie
Gerul pune stăpânire pe România