Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Alin Nica la 100 zile de mandat

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, și-a prezentat ieri realizările celor 100 zile de când și-a început mandatul de președinte al CJ Timiș.

Printre acestea se numără depuneri de proiecte pe fonduri europene, unele dintre acestea înaintând “pas cu pas”, cum ar fi construirea stadionului și a sălii polivalente de 16.000 de locuri.

De asemenea au existat întâlniri și discuții cu ambasadorul Israelului, a Regatului Țărilor de Jos, a Americii, dar și cu cosulul Italiei sau a Serbiei.

De asemenea a început colaborarea cu Primăria Timișoara pe infrastructură cuprinsă în planurile Companiei Naționale de Investiții, fiind deja depuse trei proiecte pe protecție socială de 22,8 milioane de lei și alte 4 pentru infrastructura județului, de 18 milioane de lei.

Întâlniri și discuții au avut loc și cu reprezentanții Aeroportului “Traian Vuia”, în legătură cu contrucția unui nou terminal de sosiri externe, care va avea aproape 4400 mp, dar și întâlniri cu primarii comunelor sau orașelor din județ.

Unul din punctele forte ale lui Alin Nica este semnarea parteneriatului de colaborare între județele Timiș și Caraș Severin, și municipiile Reșița și Timișoara prin care vor fi derulate cinci proiecte de transport atât pe calea ferată cât și rutier.

Este vorba de implementarea soluției de transport de tip train – tram, pe ruta Reșița Sud-Bocșa-Timișoara și asigurarea legăturii cu Aeroportul “Traian Vuia”.

De asemenea nu a fost uitate nici sănătatea sau învățământul. La sănătate printer priorități se află modernizarea corpului central al Spitalului Județean , dar și construc’ia unui spital modular ATI amplasat în apropierea Oncogenului ce va fi conectat cu Secția de Primiri-Urgențe.

Au avut loc întâlniri și discuții ;icu rectorii celor patru universități de stat, punându-se bazele unei colaborări, fiind vorba de un centru de cercetare interdisciplinară și identificare de clădiri și terenuri aflate în administrația statului, care să fie transferate universităților cu scopul de creștere a activității de creștere a capacității de școlarizare și cercetare.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share