Cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, a fost adus la Târgoviște un omagiu martirilor Revoluției din Decembrie 1989, astăzi împlinindu-se 31 de ani de la momentul care a dus la căderea regimului comunist din România.
La evenimentul desfășurat la Monumentul Eroilor Revoluției din Piața Mihai Viteazul din Târgoviște a participat și conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie și secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff. De asemenea, au fost prezenți parlamentari, reprezentanți ai Asociației Luptătorilor din Decembrie ’89, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Târgoviște, consilieri județeni și locali.
Momentul solemn a fost organizat de Prefectura Dâmbovița, împreună cu Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște, și a cuprins un ceremonial militar, organizat de Garnizoana Târgoviște, dar și un ceremonial religios, oficiat de către un sobor de preoți din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Memoria martirilor căzuți în Decembrie 1989 a fost cinstită și prin depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluției.
Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
LISTA DE CANDIDAȚI PNL pentru alegerea Consiliului Local al Municipiului Târgoviște
Dan Alexandru Tică, candidatul PNL pentru Primăria Târgoviște, și-a depus astăzi candidatura: ”Am intrat in această luptă cu gândul de a câștiga!”
Dezvoltă-ți latura artistică și estetică printr-un curs de design interior: 4 argumente în favoarea acestei alegeri de carieră