
De câte ori apare Scorpionul în peisaj, știm că vine vorba despre curățenie, purificare, dus gunoiul. Astrele ne-au pus mătura în mână de astă toamnă, din 27 octombrie, când a fost Lună Plină în Scorpion. Acum, la o jumătate de an după, în 22 aprilie, Soarele și Luna au făcut schimb de zodii. Tocmai am avut Lună Plină în Scorpion, deci Soare în Taur și Lună în Scorpion.
Din 23 aprilie până pe 6 mai 2016, între Luna Plină și următoarea Lună Nouă, care va fi în Taur, astrele ne dau o ultimă șansă de a alege între ce să păstrăm și ce e de aruncat, între ce ne folosește și ce nu mai avem nevoie. În aceste două săptămâni, avem de căutat în coșul de gunoi! Cu siguranță acolo a scăpat din greșeală un obiect de mare valoare!
În aceste ultime 6 luni am aspirat de mai multe ori, dar am trecut cu vederea niște obiecte prețioase care au ajuns între celelalte resturi. Fără să ne dăm seama, poate am aspirat, cine știe, un inel, verigheta, o jucărie, o piesă importantă de la un dispozitiv, o mărgică ce întregește un colier.
Recomandarea astrelor este una cel puțin neobișnuită: bagă mâna în coșul de gunoi, pentru că acolo vei găsi o comoară. Nu răsturna sacul aspiratorului până nu verifici dacă nu cumva ți-a scăpat ceva fără de care riști să rămâi pentru totdeauna. Triază bine gunoiul, vezi să nu arunci ceva ce o să regreți. Luna Plină în Scorpion vorbește despre reciclare, nu despre înnoire. Nu despre schimbare, ci despre transformare.
Să privim cu atenție parcursul ultimelor 6 luni din viața noastră. Dacă ne-am îndreptat spre o renunțare, spre o eliminare a ceva sau a cuiva din viața noastră, s-ar putea ca, pe termen lung, s-ar putea să apreciem ce am avut numai după ce am pierdut. Acum, sigur, depinde și de ce riscuri este dispus fiecare să își asume.
Unde este comoara ascunsă din coșul de gunoi pentru fiecare zodie (inclusiv Ascendent), adică la ce să fim atenți să nu pierdem pentru totdeauna, la ce să nu renunțăm:
Berbec: bani, talente personale, timpul acordat cuiva sau unui proiect, stimă de sine
Taur: decizii, răzgândiri care trag în jos, consecvență, tenacitate, hotărâre
Gemeni: acceptare, iertare, iubire necondiționată, abandonarea în credință
Rac: prieteni, planuri de viitor, idealuri, echipă, membri ai anturajului
Leu: rolul de lider, reputație, renume, imagine, carieră, statut social
Fecioară: idealuri, valori personale, sistem de credințe, încredere, atitudine pozitivă
Balanță: bunuri deținute în comun, cadouri primite, bani, investiții, putere, împăcare
Scorpion: partener, parteneriate, asocieri, înțelegeri, încredere în celălalt
Săgetător: proiecte profesionale, echilibrul vieții, efortul de a munci pentru ce crede
Capricorn: iubire, copii, plăceri, pasiuni, timp liber, afirmare de sine
Vărsător: familie, vindecarea trecutului, rutină și ritualuri, confort domestic
Pești: comunicare, înțelegere, ascultare, centrare, regrupare după împrăștiere, armonie după conflict.
Valeriu Panoiu- valeriupanoiu.blogspot.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan a participat la întâlnirea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia
Expoziție de pictură la Muzeul de Istorie. ”Credință și culoare”, semnată de pictorul Grigore Stan
De ce este obligatoriu certificatul constatator la licitațiile publice și cum să îl obții rapid și corect