Bucuria de a (ne) FI este de neegalat, mult este doar până la primii pași către Ea

Câteodată ne par la îndemână lucruri intangibile fără a ne strădui să le avem și de aceea se „întâmplă” să trăim „minunea” de a le căpăta; alteori alergăm după ținte care se distanțează de noi încet, sigur, constant, perpetuu și cu cât ne pierdem în căutare și dorință avidă de ele, cu atât mai mult ele nu se vor materializa pentru noi. Vom continua încăpățânat să le căutăm, doar că această Lege nescrisă face ca obsesiile să nu se materializeze, pe când cele privite lejer să ni se aștearnă. Spre a putea accede către visurile noastre e necesar doar să ne detașăm de cele către care furtunos năzuim, să uităm voluntar de acelea; abia atunci subconștientul, singura punte de legătură a noastră cu divinitatea, va fi acela care va lucra în favoarea noastră. Putem numi aceasta providență, putem s-o numim dar divin, așa funcționează.

Tot astfel bucuria atrage după sine Bucurie, așa cum întristarea cheamă suferință, deprimare, disconfort psihic, chiar fizic. Spre a ieși dintr-o stare de mâhnire sufletească e necesar un minimorum de efort de voință. Acel efort e ajutat în mod automat de resursele noastre interioare sporindu-i efectul, până ce mâhnirea se risipește. Ajutorul divinității nu e neglijabil, iar dacă Îl cerem el vine, din păcate însă nu toți credem în divinitate: ne închinăm la „știință” fiind ranchiunoși, bucurându-ne să facem răul cuiva, uitând că de fapt luăm cele bune de la noi, nu de la ceilalți atunci când săvârșim acte reprobabile.

Nimeni nu e cu desăvârșire al celor bune, sau dimpotrivă, al celor malefice, doar există preponderențe. Venim pe lume cu un bagaj genetic asupra căruia însă noi trebuie să intervenim, oricare ne-ar fi conduita, pentru că în stare „brută” nu putem face față unei vieți frumoase, liniștite, îndestulate (și să nu ne gândim numaidecât la materialnic), unei vieți luminoase, a speranței și bucuriei de Înalt.

Faptul că ne aplecăm cu interes asupra construirii sinelui profund nu este nici facil, nici lipsit de importanță. În primul rând nouă înșine stâlp ne suntem: către Lumina din noi pe care toți fără excepție o purtăm lăuntric; Ea nu trebuie decât cultivată, sporită în intensitate iar apoi -sau concomitent- dăruită rostului său, Căii (aceea una) a fiecăruia. Până la urmă nu venim aici să mâncăm, să bem, să ne distrăm grotesc și cu atât mai puțin să ne tragem unii altora preșul de sub picioare. Nu e revoltător să faci asta, când nici în cele din urmă nu asta ești chemat să faci? Întreb.

Dacă am descoperi beneficiile reale ale trăirii întru Înalt, întru Spirit, Lumină, Har Divin, dacă am dărui înțelegerii și acceptării noastre șansa aceasta extraordinară -pe ca toți o avem- de a trăi curat, pur, atunci, ca un făcut, ca la un semn, am Deveni, am FI! Iar bucuria de a (ne) FI este de neegalat, mult este doar până la primii pași către Ea.

A te bucura de Tine este a te Bucura de a fi Bucurie celorlalți.

În mod generos, din toată inima…

(Dana Staicu -31 august 2017).

Dana Staicu

Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

Distribuie acest articol Oficial Media