Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Dumitru Acriș – Despre măreția iubirii și zbaterile actorului [1]

img_9101

Dumitru Acriș, regizor și actor român care trăiește și lucrează atât în România cât și în Rusia, este unul dintre cei mai apreciați oameni de teatru din țară și din afara ei. Dumitru Acriș ne uimește cu fiecare proiect nou, ne oferă viziuni inedite și ne lasă după aplauze interminabile, să ieșim din sală mai buni, mai înțelegători. Tânărul regizor in continuă ascensiune, reușește să ne întoarcă în noi înșine, ca o dulce și așteptată întoarcere Acasă. Am fost împreună, pe canapeaua ”Salonului nr.6”, încercând să ajungem, alături de Lavinia Pele, Lili Khismatullina și Oana Maria Grigore, la cea mai simplă formulă existențială om-actor-spectator, la esența celei mai mari emoții, Iubirea. În 17 și 18 noiembrie, Dima, cum îi spun apropiații, va oferi publicului spectacolul SALONUL NR. 6 de Cehov.

Cristi Iordache: Dumitru Acriș, frumosul nebun. Așa ești considerat în rândul nostru, al iubitorilor de teatru, poate chiar și al colegilor tăi, ce ți-a adus ca să zic așa, pseudonimul acesta, porecla asta?
Dumitru Acriș: Nu eu mi-i l-am luat.
C.I.: Dar ce crezi că ți-a adus? Modul tău de a te comporta la punerea în scenă, la lucrul cu actorii?
D.A.: Curaj, îndrăzneală, lipsa de frică, cred că. Dar asta vine din dorința de a încerca, de a face ce poate nu ai făcut niciodată.
C.I.: De a trece peste niște bariere ale societății, bariere ale obiceiurilor și ale tradițiilor…
D.A.: Barierele proprii. Pe parcursul a 33 de ani s-au adunat multe.
C.I.: Legat de debut și să zicem de debut în teatrul târgoviștean, mai ales. Când s-a întâmplat asta?
D.A.: Asta se întâmpla În anii 2008, când am venit pentru prima dată la festivalul Babel. Atunci era ediția unui festival făcut cu buget zero. Ideea unui spectacol a apărut aici la Târgoviște, aici ne-am întâlnit și cu regizorul Suren Shahverdyan și atunci s-a născut spectacolul. Deci ne-am întâlnit în iunie la Festivalul Babel și premiera a avut loc în 16 noiembrie 2008. Cu opt ani în urmă.
C.I.: Spectacolul se numea?
D.A.: ”Hitler in love”.
C.I.: De atunci și până acum ”Hitler in love” a mers pe scene din …
D.A.: …din 16 țări ale lumii. Dar s-a schimbat. După reprezentația pe care am avut-o la Moscova, spectacolul s-a schimbat total ca și text, ca și concepție, ca și regie, ca și joc actoricesc. Am jucat în rusă, la 700 de metri de Kremlin și eu am înțeles că după opt ani spectacolul trebuie să fie jucat altfel.
C.I.: Care este asemănarea dintre tipologia culturii ruse și cea a culturii române? Pentru că tu ai lucrat în amândouă culturile, în amândouă limbile. Aici interviul video
D.A.: Cu asta ne întâlnim acum în traducere când facem dramatizarea de la Salonul nr.6 , deci nu-i simplu. Îmi vine foarte greu să vorbesc despre cultura românească, cultura teatrului românesc, cultura teatrului rusesc. Sunt tradiții și acolo și aici, este o chestie de școală de teatru, dar eu cred un pic în alte lucruri, cred că este vorba despre lucrul individual cu artistul, cu regizorul și atunci un impact important are și școala, dar există și curajul și îndrăzneala care o au artiștii români, sunt artiști foarte buni. Românii au o distribuție foarte bună în Salonul NR.6 și în Furtuna și, vorbesc despre echipa care e în spatele spectacolului și atunci vorbesc despre relația frumoasă cu domnul Ranin, de opt ani, vorbesc de niște lucruri care sunt undeva în sufletul meu și vorbesc despre atmosfera orașului care de fiecare dată parcă mă cheamă și vorbesc despre atmosfera scândurii de jos de pe scenă … contează foarte mult faptul că ești la timpul potrivit, să lucrezi cu oamenii potriviți, să ai materialul potrivit, sunt multe, multe nuanțe.
C.I.: Ai putea lucra într-un teatru care nu-ți oferă libertatea de mișcare, mă refer să poți să găurești podeaua acolo unde vrei tu, să poți să pirogravezi pereți, să poți să muți lucruri care de altfel nu s-ar face într-un teatru, ai reuși să te adaptezi într-un teatru care iți oferă un spațiu redus de mișcare și puține instrumente la-ndemână?
D.A.: Asta facem zilnic, de fiecare dată și orice om normal își pune întotdeauna întrebările astea, ”o să reușesc sau nu, sunt în stare sau nu”, și mai puțin contează cred că, spațiul unde te afli, fie în Rusia, sau în Europa, sau că ești în România. Contează cât de mult îți dorești să faci ceea ce faci și contează câte întrebări îți dai. Eu le spuneam și artiștilor atunci când ajungi acasă, seara după repetiții, la 2, la 3, la 4 dimineața să-ți dai dare de seamă în fața ta despre ziua care a trecut și atunci oricum rămân întrebările astea: dacă ai reușit sau nu, ce fac mâine, cum mă mișc. Eu am emoții întotdeauna când încep o zi de repetiții, pentru că niciodată nu știu în care direcție să merg, niciodată nu stiu… Lucrez cu oameni vii, de asta întotdeauna am emoții. Aici interviul video

img_9106
Oana Maria Grigore: Aș vrea să te întreb -am citit într-un interviu că ați fost învățat la Moscova să montați despre lucrurile care vă dor-, care sunt lucrurile care te dor pe tine în acest moment la societate, bănuiesc că la asta te-ai referit.
D.A.: Eu îmi doresc din tot sufletul ca în Salonul nr.6 să vină spectatorul la spectacol să-l vadă, dar mai puțin să-l vadă, să-l simtă și atunci există durerea regizorului, există durerea fiecărui artist, credeți-mă că în distribuția asta, dar și în sală, oamenii care vin la spectacol și artiștii sunt foarte sensibili și e foarte simplu să-i provoci la niște lucruri dureroase. Care este durerea mea? Sunt mai multe. Legat de locul meu de unde am plecat, legat de părinți. Legat de societate nu vreau să vorbesc, că acolo e un întreg arsenal de probleme și dureri, în fiecare artist și în fiecare om eu cred că există un protest și o durere mare. Și atunci pur și simplu artiștii au prilejul să iasă să vorbească despre asta. Cred că e cea mai frumoasă profesie din lume.
C.I.: Deci tu consideri că acesta este manifestul tău și eliberarea într-un fel.
D.A.: Da, de fiecare dată, după fiecare montare te simți pustiu în ziua premierei, pentru că următoarea întrebare este, și mai departe cum trăiesc, mai departe ce mă doare, mai departe ce material îmi aleg, mai departe cu cine lucrez, mai departe unde lucrez, e o gamă întreagă de probleme, o grămadă de întrebări pe care ți le dai și e firesc.
C.I.: Dar întrebările pe care ți le pui tu, întrebările pe  care le transmit spectacolele tale publicului, ele se regăsesc și în mintea spectatorului, nu cumva și spectatorul începe să-și pună întrebarea, ”dar dacă”?
D.A.: Este ideal dacă, după spectacol, omul ia telefonul și își sună părinții, dacă trăiește o zi, două, trei cu imagini din el. Daca se intampla minuni, atunci noi ne-am făcut treaba cinstit.
C.I.: E extraordinar asta.
O.M.G.: Cum te-ai înțeles cu actorii, cu echipa tehnică, pentru acest spectacol -și aici facem referire la proiectul la care lucrezi acum, la spectacolul ”Salonul nr. 6” ? Aici interviul video

D.A.: Noi am avut o chimie , o relație frumoasă, eu 12 ani am lucrat actor în teatru. Regizorul cu artiștii trebuie să aibă niște relații foarte frumoase, omenești în primul rând. Și ei și noi lucrăm cu sufletul omului și atunci nu ai parte de deschidere dacă începi la un moment dat să atingi niște strune care sunt foarte dureroase, poate, pentru artiști, este o chestie psihologică, o chestie legată de suflet. Am o relație frumoasă cu artiștii, să dea Dumnezeu să rămână după culise, doar ca și suprasarcină. Pentru noi important este totuși spectacolul. Publicul nu vine să vadă bucătăria noastră, vine să vadă produsul nostru. Și acolo trebuie să vorbim. Iubire trebuie să existe în fiecare spectacol și în fiecare relație dintre oameni: asta este suprasarcina.
C.I.: Cineva spunea că, în momentul în care ai privit omul în ochi, nu i-ai mai văzut chipul. Și dacă nu i-ai văzut chipul înseamnă că nu-l iubești. Privește omul pe de-a-ntregul, iubește-i chipul fără să-i cauți lumina ochilor și dacă-i privești doar chipul înseamnă că-l iubești. Ești de acord cu maxima asta?

D.A : Am avut un casting în teatru și erau foarte multe întrebări …
C.I.: Înțeleg că ești nevoit să-i privești în ochi?
D.A.: Eu nu văd o relație și în viața de zi cu zi și în lucrul cu actorul care nu este bazată pe sinceritate, pe deschidere, eu nu cred în ea pur și simplu. Atunci când actorii au încredere în regizor, atunci când tu ai încredere în ei, cel mai important e să te simtă.
C.I.: Piesele lui Cehov au în spate o doză profund psihologică; să poți să pui în scenă o piesă de Cehov presupune să fi și un fin psihanalist. Consideri că ai deprins tehnica psihanalizei și dacă da, înseamnă că ușor-ușor poți manipula actorii cu care lucrezi.
D.A.: Eu sunt obișnuit să învăț cu fiecare montare și în viață același lucru, avem de învățat lucruri frumoase de la toată lumea din jur. Ați vorbit cuvinte foarte mari despre mine, Eu sunt la început de cale și îmi doresc din tot sufletul ca toată viața să fiu la început de cale și să învăț până la un anumit timp când voi simți că trebuie să mă retrag frumos din profesie, că nu trebuie să mai fac asta.oficial-2

Un interviu realizat de Oficial Media & Artele Spectacolului – Oana Maria Grigore și Cristi Iordache -moderatori, George Buzea -imagine, montaj

 

artele-1a

Invitați: Dumitru Acriș – regizor, actor -Moscova, Lili Khismatullina – scenograf -Sankt Petersurg, Lavinia Pele – actriță -București

Multumiri speciale echipei Teatrului Tony Bulandra: Mc Ranin, Teodora Macarie, Vera Stefan, Mircea Macarie, Ionut Lica. Aici interviul video

img_9109

Distribuie acest articol Oficial Media
Share