Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Iertarea începe cu tine

Iertarea….toți ne întâlnim în viață cu această provocare.  Provocarea de a fi pus în situația în care tu cauți și găsești scuze pentru comportamentul celui care îți face un rău. Din punctul meu de vedere, acesta ar fi modul ideal de a recționa atunci când ni se comite o nedreptate.

Înainte să începem, vă rog să vă gândiți la o situație în care nu ați putut să iertați pe cineva.

Indiferent că celălalt își propune sau nu să ne facă rău, o dată ce am fost răniți, parcă nici nu ne mai interesează daca a fost intenționat sau nu. Primul sfat pentru voi, încercați să nu direcționați nervii și supărările către persoana în cauză, ci către situație! Gândurile și cuvintele sunt energie, iar energia circulă și se întoarce întotdeauna la emițător[1].

_______________________________

[1] Se spune că un gând, odată emis, face ocolul Pământului, influențând oamenii care rezonează cu el, apoi se întoarce la emițător cu aceași intensitate. Dacă aceste gânduri sunt însoțite și de o emoție puternică, energia va circula mai ușor și cu mai multă forță.

Ne este foarte greu să uităm, să acceptăm și să iertăm, în anumite circumstanțe. Se spune că timpul le rezolvă pe toate, dar nu de unul singur. Nu ne putem baza numai pe el să ne rezolve problemele. Chiar dacă alegem să ne îngropăm sentimentele, ele tot vor găsi o cale să iasă la suprafață. De aceea, vă recomand să vă explorați toate sentimentele, fie ele plăcute sau neplăcute; să le observați și să le înțelegeți! De fapt, aceasta este una dintre cheile iertării. Nu poți ierta ceea ce nu înțelegi! Și nu poți înțelege ceea ce nu ai experimentat. Este foarte greu să te pui în pielea celuilalt, pentru că el funcționează diferit față de modul tău de a fi, a gândi, etc.

Așadar, înțelepciunea este acea calitate sau valoare, pe care tu o deprinzi în urma acțiunilor și experiențelor tale. În primul rând prin observarea cu detașament a evenimentelor, apoi sinteza și procesarea informațiilor, trecerea prin propriile filtre ale gândirii. Nu devenim mai întelepți citind cărți sau urmărind documentare. Aceste informații venite din exterior ne ajută să ne dezvoltăm cadrul de cunoaștere sau inteligența, dar înțelepciunea este ceea ce învață fiecare din propriile experiențe și trăiri. Aș dori să fac o mică paranteză și să discutăm un pic despre Bine și Rău. Așa cum prea bine știți, atât Binele cât și Răul, sunt termeni relativi. Ceva care azi îți face bine, mâine ar putea să te omoare. Faci ceva cu cele mai bune intenții și se dovedește a avea rezultate nefaste (ex.: o mamă care își protejează copilul foarte mult, împiedicându-l astfel să experimenteze, deci, să acumuleze înțelepciune). Fiți deschiși la tot ce vine nou în viața dumneavoastră, nu știi niciodată ce plan are Dumnezeu cu tine. Femeile se opun cel mai tare schimbărilor, de regulă[2], pentru că ele sunt „lumești”[3], legătura cu Pământul – element, de asemenea, feminin[4], deci planul material. Orice schimbare apare în peisaj le dă senzația că pierd controlul, iar femeile au nevoie să fie permanent în contact cu casa, copiii, etc.; bunăstarea familiei este în mâinile ei. Dar acesta este subiectul altei teme. Așadar, îmbrățișază schimbarea, noul, indiferent de forma sub care vine ambalat, tot cadou rămâne.

Revenind la discuția noastră, cum spuneam, pentru a ierta pe cineva este necesar să înțelegem mecanismul din spatele acțiunilor. Asta nu înseamnă să mergeți și să faceți același lucru unei alte persoane, ci să gândiți în principii și să vedeți similaritățile.

Dacă vreodată ți-a trecut prin cap să îți înșeli partenerul/a, îi poți înțelege pe cei care au făcut asta. Doar că noi, în loc să căutăm asemănări, ne încăpătânăm să găsim diferențele. Și așa ajungem să îi judecăm pe ceilalți: „Dacă eu am putut să mă înfrânez și să nu înșel, celălalt de ce nu ar putea?”.

De aici vreau să continui cu două idei;

1. Niciodată să nu te compari cu ceilalți[5], dar nici nu îi compara pe ceilalți cu  tine. Fiecare dintre noi este diferit și avem lecțiile noastre, ritmul nostru de a evolua și drumul nostru de parcus. Nu poți forța evoluția și schimbarea în      celălalt.

2. A judeca. Îi judecăm pe alții pentru că ei fac ceea ce noi nu am putut să facem. La un moment dat, ne-am fi dorit și noi să putem alege calea mai ușoară și acum îi judecăm pe cei care o fac. Dacă alegi să judeci, să analizezi o persoană, asigură-te că înțelegi mecanismul din spatele acțiunilor sale și astfel, vei fi și învățat ceva nou (despre persoana respectivă sau despre situație). Bârfa și astfel de gânduri, care tind să eticheteze o persoană într-un aspect negativ, nu fac decât să ne afecteze pe noi. Mai exact, pierdem din energia vitală și afectăm funcționalitatea chakrei 2. Data viitoare când mai vorbiți pe cineva „de rău”, amintiți-vă că prima persoană căreia îi faceți rău sunteți voi înșivă.

___________________________________

[2] România are spirit feminin, de aceea ne opunem atât de mult schimbărilor și le percepem a fi greșite.

[3] Femeile sunt responsabile cu partea materială, de aceea ele sunt mai interesate SĂ AIBĂ, decât bărbatul care este legătura cu Cerul – pentru el e important SĂ FIE. Poate să piardă totul și să o ia de la capăt fără nicio problemă. În schimb, femeia primește de la bărbat, pentru ca ea la rândul ei sa aiba ce să ofere copiilor ce să mănânce, să se îmbrace, etc.

[4] Apă și Pământ – feminin, pasiv; Foc și Aer – masculin, activ.

[5] Dacă te pozitionezi inferior față de celălalt îți va scădea stima de sine, imunitatea, iar dacă te simți superior îți vei supraenergiza egoul și orgoliul.

Așadar, ca să iertăm pe cineva este important să înțelegem ce a gândit acea persoană[6], cum s-a simțit, ce anume din educație lui/ei a dus la un asemenea comportament; sunt multe zone unde putem găsi răspunsuri. Suntem ființe atât de complexe, că nu ne ajunge o viață să cunoaștem persoana de lângă noi întru totul, așa că vă recomand să vă înarmați cu răbdare.

Cum procedăm atunci când înțelegem exact de ce a acționat X-ulescu într-un anume fel, dar nu ne putem detașa de durerea sau umilința provocată? Avem o nevoie inexplicabilă dea fi înțeleși de către persoana în cauză. De aceea ne răzbunăm – unii prin fapte, alții prin vorbe, dar în fiecare există o nevoie instinctuală de a-l vedea pe celălalt că simte și înțelege ceea ce am experimentat noi. Eu pot sa vă confirm că îți aduce alinare acest eveniment. Dar vindecarea completă, tot în interiorul tău se petrece, când realizezi că este în zadar să mai cari pietre de moară după tine[7]. Nu vei avea mereu luxul de a fi pus față în față cu „dușmanul”, acesta confesându-se și cerându-și iertare. Poate pentru unii nici nu ar fi satisfacția atât de mare. În schimb, de-a lungul anilor, vei fi surprins cum Universul îți scoate în cale câte o persoană din trecut și observi cu stupoare că cel/cea de care îți era frică, este de zece ori mai speriat/ă decât tine; sau afli că a trăit cu mustrări teribile de conștiință și avea mare nevoie de iertarea ta. Aceste mici, dar valoroase cadouri, vin în urma unei perioade de muncă intensă cu tine însuți/însăți.

____________________________________

[6] Să ne întrebăm dacă nu cumva și noi am fi făcut la fel.

[7] Suferința si bucuria sunt alegerile noastre, dar nu le conștientizăm imediat.

Credeați că o să găsiți aici formula magică pentru a ierta sau a uita? Câteva afirmații de citit o data pe săptămână și gata?! Nu, nu… A ierta presupune multă muncă, multă prezență și acceptare. Pentru că iertarea începe cu tine.

Când suntem acuzați, primul impuls este să ne apărăm și să luptăm pentru supraviețuire[8].  Dar a doua zi, a treia zi, când nu mai este nimeni lânga tine să te acuze, să te atace, începi să o faci singur, tu cu tine. „De ce m-am pus într-o astfel de situație?”, „De ce nu am făcut mai multe?”, „De ce nu am gestionat altfel lucrurile?”, „De ce ma manifest așa?”, „De ce atrag astfel de oameni?”, „De ce nu ma pot detașa?” … și lista poate continua. Problema este că atunci când te ataci singur/a, nu mai este nimeni care să te apere… Și așa ajungi să îți distrugi încrederea în sine, în forțele proprii, ți se micșorează imaginea, stima despre sine și pe viitor, creierul tău va face tot posibilul să te ferească de astfel de situații și nu te va mai lăsa să acționezi într-un mod natural, ci vei fi mereu în gardă, rezervat și vei lua decizii bazate pe frică. Asta nu înseamnă că ai învățat ceva din situația respectivă! Asta înseamnă că nu ai știut să o gestionezi, nu ai știut să îți gestionezi emoțiile și acum fugi de orice te-ar pune iar în acea postură de vulnerabilitate și lipsă a puterii. Dar Universul nu te menajează. Lui nu îi este milă și nici nu are compasiune. Nici măcar îngerii nu au compasiune pentru tine. Poti apela la ei sa te ajute să te vindeci, dar nu te vor proteja la nesfârșit de lucrurile de care îți este frică. Orice repulsie este o slăbiciune. De fiecare data când spui că nu îți place un anumit lucru, ai o vulnerabilitate. Si ghici cum ne face Universul mai puternici? Apăsând fix acele butoane și aducând în viața noastră situații asemănătoare, drept o oportunitate să ne învățăm lecția.

___________________________________

[8] Chiar și atunci când suntem contraziși, creierul percepe ca un atac la propria viață

Cum să ierți (pe tine sau altcineva)? Gândește-te că fiecare, în fiecare moment, face ceea ce poate și ceea ce știe mai bine. Totul are un scop! Caută scopul ascuns în fiecare lecție! Acceptă că până și tu mai faci greșeli câteodată. Și asta nu te face cu nimic mai prejos. Ești bun în a le arăta celorlalți unde greșesc, unde nu procedează corect; acum experimentează viața și din prisma celui care greșește. Joacă-te cu asta și asumă-ți acest rol, fără să te indentifici cu el. Tu nu ești corpul tău; nu ești acțiunile tale, nici măcar gândurile nu sunt toate ale tale. Ești totul și ceva mai presus de atât! Ești o bucățică de Lumină și Bucurie și nimeni, niciodată, nu îți va putea diminua Lumina interioara! Tu ești singurul care are acces deplin la ea. Așadar, iubește-te din toată inima și oferă-ți recunoștință și mulțumire pentru toată munca depusă până acum. Nu a fost ușor să fii TU, dar ai făcut o treabă minunată și vreau să fii conștient de asta! Îmi doresc să te respecți și să îți respecți deciziile și acțiunile, luate și făcute de-a lungul timpului. Îți mulțumesc că ai luptat pentru tine, văd că lupți în continuare și ești aici și cauți răspunsuri. Te rog să nu renunți!

Dacă încă ma întrebi cum să ierți, ti-aș răspunde „IUBEȘTE!”  Iubește fără să îți pese, dar începe cu tine. Dacă cineva ți-a făcut un rău, iubește-l mai tare pentru că are atâta nevoie de iubirea ta…

Nici nu trebuie să vorbești cu el, să îi spui că l-ai iertat (mai ales dacă nu ți-a cerut iertare), doar iubește-l și roagă-te pentru bunăstarea sa, să învețe, să evolueze, să-și dezvolte înțelepciunea pentru a nu se mai răni pe sine sau pe altcineva. Mai știți situația la care v-am rugat să vă gândiți la început? Puteți începe chiar acum, cu acea persoană. Un gând de binecuvântare și iubire în direcția lui/ei.

Vă mulțumesc că mi-ați acordat această șansă, să discutăm una dintre cele mai grele dar și satisfăcătoare subiecte – IERTAREA. Spun satisfăcătoare pentru că o dată parcurs acest proces, rezultatele sunt spectaculoase. Un sentiment de eliberare și bucurie îți umple ființa. O dată ce accepți și te împaci[9] cu ideea, tot Universul se aliniază după gândurile și emoțiile tale.

_______________________________

[9] Împăcare = a trăi în pace.

 

Cu multe binecuvântări,

Elena Tănase

Pentru mai  multe detalii vă invit la o discuție pe grupul de Facebook https://www.facebook.com/groups/188030444741512/

sau pe pagina Facebook ART 36

https://www.facebook.com/centruinspirationalart36/

Distribuie acest articol Oficial Media
Share