Misterele Comunicarii (I)

Relativitatea comunicării domină ființarea la nivel planetar pentru că orice teorie cu valoare de adevăr este percepută atât ca presupunere cât și ca certitudine, în raport diferențiat în funcție de interacționarea comunicaționala a indivizilor sau a grupurilor sociale receptoare. De aici rezultă că nu contează ce simte și ce gândește o entitate emițătoare, ci mai degrabă ce difuzează.

Transmiterea se integreaza în  ”a face” , și constituie un ansamblu de acțiuni tehnice și naturale de care un individ uzează în relația cu ceilalți. Acest ” a face” natural și tehnic (atât prin semnalele emoționale autentice cât și prin coduri strategice controlate și premeditate), este obiectul manualului de față, mișcare comunicațională neelucidată până în prezent și extrem de sensibilă în emiterea unui mesaj cu valoare de certitudine pe un eșantion majoritar.

Din punct de vedere genealogic, comunicarea nu este exterioară ființei, ea nu se asimilează din afară, ci se naște odata cu aceasta. Are caracter deschis și natural bazat pe nevoi existențiale. Aceste semnale și coduri transmise relevă ca niciun organism viu nu oferă fără a fi obligat de incompatibilitatea cu viața să facă un schimb: astfel va găsi să dea ceva ce-i prisosește pentru a primi în loc altceva esențial. Egoul este parte a creației si funcționează în mod natural așa încât nicio entitate care participă la ”communis” nu pierde, întrucat tranzitivitatea constă în faptul că tot ce nu-i folosește unuia, pentru celălalt este vital.

Depășind originea comunicării de supraviețuire vom intra treptat în comunicarea de control. Aici domină ”a vrea” și începe de fapt relația comunicațională de manipulare pentru atingerea unui scop. Mesajul dintre emițator și receptor este o propagandă sau o publicitate. Una dintre cele mai vechi sintagme ale bisericii creștine a indoctrinat și exploatat cu usurință după emiterea ei: ”nu face ce face popa, fă ce zice popa”. Acest mesaj își are corespondentul în mai multe culte și religii sub diverse forme, și a fost unul dintre cele mai strategice instrumente de supunere a grupurilor sociale. Din frica de Dumnezeu propagata de biserici s-au creat discrepanțe existențiale, s-a manifestat mila și compasiunea, dar nu din tandrețe ( cum a sugerat Kant) ci din teamă, după cum afirma Schopenhauer în ”Fundamentele Moralei”.

Toate impunerile grupurilor cu caracter de autoritate socială în rândul maselor a transformat omul de-a lungul timpului intr-o fiinta incapabilă să supraviețuiască prin sine însași, prin comunicarea directă. Voi mai aduce în discuție acest transfer informațional, unul dintre multele mecanisme perceput ca ”certitudine”, după cum afirmam în debutul capitolului, și care a schimbat fundamental istoria lumii.

Până atunci vom reveni la ”ce vreau” și ”ce fac”, verbele care crează puntea intre un individ si celălalt sau între grupurile sociale. În strategiile de comunicare actuală nu se exclud niciuna din tehnicile vechi, niciun simbol sau cod care încă funcționeză pe anumite grupuri țintă.

Unul din misterele care stau la baza reușitei propagandei și a publicității nu se află în niciun manual și in nicio lucrare științifică de profil, întrucât aceasta ar însemna eșecul companiilor publicitare. Pot fi însă dezvăluite câteva aspecte generale, unul dintre acestea fiind știința meta-analizei subiecților pentru a crea din interpretare și interacționare efectul de răspuns ca circuit continuu între sursă și receptor. 

Cristi Iordache

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media