𝗦𝗽𝗿𝗶𝗷𝗶𝗻𝘂𝗹 𝗨𝗘 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮𝗹𝗶𝗮𝗻ț𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝘂𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁ăț𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲

În Europa există aproximativ 5 000 de instituții de învățământ superior. Fiecare dintre ele este un centru de cunoaștere și inovare, fie că ne referim la universități dedicate cercetării sau la instituții de învățământ profesional și tehnic superior, la universități dedicate științelor aplicate, la institute de tehnologie sau la școli de artă. Ele sunt motivul pentru care, la nivel mondial, continentul nostru este considerat un motor al cunoașterii și inovării care atrage și păstrează talentele. Instituțiile noastre de învățământ superior sunt mine de aur pentru dezvoltarea competențelor și vectori ai unei creșteri susținute, ai antreprenoriatului și ai unor locuri de muncă de calitate în întreaga Europă.
Acest lucru în sine este deja extraordinar, însă există un mare potențial,  încă neexploatat de a face mai mult.
”Avem o viziune pentru acest sector. O viziune care include campusuri interuniversitare europene, în care studenții, personalul și cercetătorii din toate părțile Europei se pot bucura de o mobilitate neîntreruptă și pot crea noi cunoștințe împreună, dincolo de granițele dintre țări și discipline. O viziune a unei cooperări structurale, sustenabile și sistemice comune pe termen lung în domeniul educației, cercetării și inovării în întreaga Europă. Viziunea noastră poate părea ambițioasă, însă în realitate există deja 41 de așa-numite universități europene, alianțe transnaționale ambițioase ale instituțiilor de învățământ superior, care încearcă să determine tipurile de cooperare structurală, strategică și sustenabilă cu adevărat posibile și prezentând cele mai mari avantaje pentru studenții, personalul și comunitățile lor.
Pentru a le sprijini activitatea și a duce mai departe inițiativa privind universitățile europene, Comisia a lansat o cerere de propuneri Erasmus+ în noiembrie 2021, cu un buget total record de 272 de milioane EUR. Cererea a avut două obiective: în primul rând, de a oferi sprijin alianțelor deja create, astfel încât acestea să-și poată continua sau chiar extinde cooperarea, iar în al doilea rând, de a crea noi alianțe.
Răspunsul covârșitor la această cerere de propuneri este în concordanță cu entuziasmul și angajamentul continuu al sectorului învățământului superior.
Astăzi, suntem în măsură să anunțăm că 16 dintre alianțele existente ale universităților europene vor continua să fie sprijinite prin programul Erasmus+. Acestea și-au extins cooperarea prin implicarea unui număr de aproximativ 30 de noi instituții de învățământ superior din toate părțile Europei, în special din orașe care nu sunt capitale, consolidându-și și mai mult prezența într-un evantai de regiuni diferite. În același timp, patru noi alianțe ale universităților europene vor porni împreună la drum. Acest lucru înseamnă că, pe lângă cele 24 de alianțe deja selectate în 2020, vor exista în total 44 de universități europene acoperind întreaga Europă. Împreună, ele vor implica 340 de instituții de învățământ superior din toate statele membre ale Uniunii și din mai multe țări asociate programului Erasmus+ (Islanda, Norvegia, Serbia și Turcia). Ca noutate, ele pot include acum în alianțele lor nu doar instituții de învățământ superior din țările Erasmus+, ci și din țări participante la procesul de la Bologna, cum ar fi Ucraina, Regatul Unit și Elveția – deși fondurile pentru aceste colaborări urmează să fie obținute în afara finanțării Erasmus+, care este dedicată universităților europene. Am încurajat universitățile europene să iasă din cercurile lor academice, iar rezultatul a fost un număr de aproximativ 1 300 de parteneriate încheiate de acestea cu ONG-uri, întreprinderi, orașe și autorități locale și regionale. Alianțele universităților europene sunt destinate a fi piloni ai cunoașterii în regiuni și orașe. Acest lucru este demonstrat de numeroasele orașe și regiuni care sunt implicate direct în alianțe, în calitate de parteneri asociați, și care dezvoltă, împreună cu instituțiile de învățământ superior, soluții inteligente la provocările lor locale. Alianțele promovează dezvoltarea regională, acționând ca centre de inovare și antreprenoriat. Învățământul terțiar atinge un nou nivel,  atunci când toți acești actori își combină marea varietate de capacități și cunoștințe în beneficiul studenților. Din partea noastră, vom continua să sprijinim eforturile universităților europene de a-și valorifica pe deplin potențialul. Cu timpul, ele vor conecta tot mai multe facultăți, departamente, personal și studenți, oferind metode pedagogice mai inovatoare, fondate pe abordări transdisciplinare și bazate pe provocări, implementând mai multe programe comune, fiind chiar mai incluzive și demonstrând un angajament sporit cu comunitățile lor. Încă din toamna acestui an, vom lansa următoarea cerere de propuneri Erasmus+, prin care vom oferi din nou finanțare pentru alianțele existente și pentru crearea altora noi. Obiectivul este de a ne extinde la 60 de universități europene, implicând peste 500 de instituții de învățământ superior până la jumătatea anului 2024. În paralel, lucrăm la instituirea unor instrumente de cooperare instituționalizată, cum ar fi un posibil statut juridic pentru alianțele instituțiilor de învățământ superior, și examinăm, în același timp, opțiunile pentru diplome comune la toate nivelurile, pe baza unor criterii europene, pentru a recunoaște experiențele de studiu transnaționale pe care aceste alianțe le oferă propriilor studenți. Continuăm, de asemenea, să lucrăm la legitimația europeană de student, pentru a le oferi studenților un identificator unic și pentru a simplifica procesul administrativ legat de mobilitatea acestora. Lucrăm cu toții împreună la nivelul UE – state membre, regiuni și instituții de învățământ superior din întreaga Europă – pentru a mări sfera de aplicare și calitatea învățământului superior european. Vom continua să deschidem noi orizonturi în beneficiul celor 17,5 milioane de studenți, al celor 1,35 de milioane de cadre didactice și al celor 1,17 milioane de euro”au ținut să transmită membrii Comitetului European al Regiunilor pentru avizul privind Strategia europeană pentru universități.

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share