Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

𝗠𝗜𝗡𝗜 𝗖𝗨𝗣𝗔 𝗥𝗢𝗠𝗔𝗡𝗜𝗘𝗜 la schi alpin revine pentru un nou sezon!

Mini Cupa României,, este o denumire generică pentru o serie de etape (concursuri de schi alpin grupate) inițiate de organizatori diferiți care se desfășoară sub același regulament, în locații diferite. Premierea generală în cadrul ,,Mini Cupa Romaniei,, se va face după ultima etapă, în funcție de punctajul acumulat la etapele /concursurile care intra în componența ,,Mini Cupei României,,

Startul a fost dat  în acest an de Asociația Sportivă Schi Alpin Petroșani, care alături de Primăria Municipiului Lupeni și Complex Montana au organizat  prima etapă în cadrul concursului național, timp de două zile, la Straja, când au fost organizate CUPA PITICOT și CUPA STRAJA.   Proiectul este  realizat și coordonat de Nicoleta Iubu și Bianca Munteanu sub egida  Federației Romîne de Schi- biathlon, ca parte din strategia” Construim impreună pentru viitor”. 125 de copii  au fost înscriși la START, iar concursul s-a desfășurat pe pârtia Mutu, în condiții excelente. Zăpada a fost numai bună de ”zburat ” cu schiurile. În cele două zile s-au organizat și cursuri de schi gratuite pentru copii, oferite de școlile de schi din Straja.

După mai bine de patru ore, pe terasa Montana a avut loc premierea câștigătorilor, tineri sportivi de la mai multe cluburi din țară și nu numai. Cei mai buni au fost răspătiți cu diplome, cupe medalii, premii în bani, etc.  Iar mai târziu, toți participanții au imortalizat momentul cu o fotografie sus, la Crucea Eroilor.

Din bugetul Consiliului local al municipiului  Lupeni au fost  alocați 15.000 de lei, pentru buna desfășurare a concursului, desfășurat pe parcursul a două zile. ”Când oameni frumoși se adună la un loc, lucruri minunate se întâmplă.  Am sărbătorit ziua mondială a zăpezii! Copiii s-au distrat la schi și snowboard dar și la concursul de schi. Probabil că în acest weekend cei mai mulți “turiști” au fost copiii.  A fost un weekend dedicat lor, dar nu este decât începutul competițiilor sportive Eu vreau să-i felicit, în mod deosebit, pe micii concurenți, care au făcut un frumos spectacol pe pârtie, așa cum vreau să le mulțumesc și tuturor celor care au contribuit la succesul acestui eveniment de excepție, care face din nou cinste, în promovarea stațiunii Straja, ”, au ținut să transmită organizatorii. În weekend stațiunea Straja a găzduit peste 5000 de turiști. Pe zi ce trece, stațiunea Straja este tot mai căutată de iubitorii sporturilor de iarnă, statutul de stațiune de interes local, putând fi schimbat cu cel de interes național și datorită interesului autorităților locale pentru dezvoltarea domeniului schiabil,  care, poate ajunge cel mai mare din sud estul Europei, care se vor primi banii europeni pentru finalizarea celei de-a doua etape de dezvoltare, care vizează unirea cu Pasul Vâlcan. ”Dacă și autoritățile și guvernul vor sprijini  continuarea domeniului schiabil, așa cum a fost prevăzut în proiectele de dezvoltare,de peste cinci milioane de euro,Munții Vâlcan  pot deveni cel mai important domeniul schiabil al României, asemenea celor care există în țările europene cu tradiție și nu numaiStraja este stațiunea care, în fiecare an, reusește să aducă mii de turiști în plus,  față de anul precedent. Reușim în fiecare an să adunăm mai mulți bani la primărie,  pentru a putea să dezvoltăm comunitatea. Avem proiecte noi de dezvoltare, la agrement avem în construcție un bazin de înot, bază de agrement, iar municipiul Lupeni își diversifică paleta de activități cultural – sportive.  Lucrările de amenajare a zonelor pentru schi realizate din fonduri publice, sunt declarate de utilitate publică şi  vor fi realizate conform legislaţiei în vigoare. Mai sunt şi alte prevederi legale. Investiţiile făcute de administraţia publică locală, de investitorii principali din Straja,  nu au făcut decât să atragă pe pârtii, schiorii care preferau să meargă în Austria, Franţa, Bulgaria, etc.  Şi ne bucurăm că am reuşit să aducem staţiunea pe profit, cu bani mai mulţi la bugetul local, ce pot fi redirecționați către alte investiții de dezvoltare ”, a ţinut să declare primarul Lucian  Resmeriţă.

Iar competițiile sportive vor  continua aproape în fiecare weekend  cu: Cupa Tabere la Schi – Straja, Cupa Baloo, când va fi sărbătorită și mascota stațiunii, Cupa Comexim, Cupa Hervis Platoul Soarelui și Cupa Veteranilor, etc.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share