Protestul declanșat de sindicate în legătură cu modificarea legislației în cazul regiilor naționale și, mai concret, de reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, a generat o serie de reacții în spațiul public, ideea de privatizare și vânzare a pădurilor statului către firme private (SRL-uri) fiind una dintre cele mai pregnante.
”ASFOR, în calitate de reprezentant al agenților economici din domeniul exploatării forestiere, prelucrării primare și a industrializării lemnului, atrage atenția asupra răspândirii în necunoștință de cauză sau cu rea intenție a unor informații false, care aduc prejudicii actului de administrare și valorificare a lemnului din fondului forestier național. Din neatenție sau din necunoștință de cauză, organizatorii protestului au înfierat și au indus opiniei publice un sentiment de ură împotriva mediului privat de afaceri din România (SRL-uri), uitând că fondul forestier nu este administrat doar de ocoale silvice de stat, ci și de ocoalele silvice de regim, care administrează proprietățile forestiere private, și care sunt, în marea lor majoritate, SRL-uri. În același timp, 90% din lemnul României este exploatat și valorificat de către societăți comerciale (SRL), iar dacă vorbim strict de exploatare, vorbim de SRL-uri cu acționariat 100% românesc. Veniturile ROMSILVA provin din încasări de la mediul privat (SRL-uri). În aceste condiții, considerăm că acest atac nejustificat asupra mediului de afaceri privat, partener al ROMSILVA și al statului român, este incalificabil.
Din această perspectivă, se impune să precizăm că pădurile aflate în proprietatea statului, în suprafață de 3,1 milioane ha, din cele 6,7 milioane ha de pădure administrate în România, nu pot fi înstrăinate și nici administrate prin firme private!
Reorganizarea regiilor naționale trebuie să clarifice un lucru esențial: faptul că rolul de arbitru și de jucător într-o piață concurențială nu poate fi îndeplinit de aceeași entitate! Vorbim despre un principiu aplicat la nivelul UE, un principiu OECD care a fost transpus și în legislația românească. Orice activitate comercială trebuie organizată pe principiile economiei libere. Ceea ce este important de știut este faptul că, în cazul RNP ROMSILVA, chiar dacă va fi făcută o separare a activităților de serviciu public (arbitru) de activitățile comerciale (jucător), în ceea ce privește tipul de proprietate, ambele vor rămâne în proprietatea și gestiunea statului. Recursul la infracționalitatea silvică în contextul reorganizării RNP ROMSILVA este spectaculos și atractiv pentru public. Nu trebuie însă să uităm cine administrează pădurile și cine are astăzi toate atributele – arbitru și jucător. Trebuie să avem în vedere că în fiecare domeniu economic există infracționalitate, fenomenul infracțional din domeniul forestier nu este mai mare decât în alte domenii, ci este mai sensibil pentru public. Inclusiv din acest motiv, al senzitivității publicului, statul a luat o serie de măsuri de prevenire și control, astfel încât astăzi, sectorul forestier și cel de prelucrare a lemnului a ajuns să fie unui dintre cele mai controlate de către instituțiile statului. Pe de altă parte, este un lucru știut: schimbarea regulilor din orice companie produce emoție în rândul angajaților. Frica de schimbare este prezentă în procesele de reformare a oricărui sistem, iar managementul schimbării trebuie să țină cont de aceasta. Dacă statul român dorește să facă această reorganizare a regiilor sale, îi solicităm să o facă corect, coerent, cu specialiști și cu expertiză adevărată, astfel încât atât statul, cât și angajații, dar mai ales pădurile țării și românii să aibă de câștigat. România are oameni de foarte bună calitate, specialiști adevărați, care pot face din această tranziție un succes. Sectorul forestier nu are nevoie de informații false, mai ales dacă acestea vin din interiorul acestuia. Complexitatea relației dintre om, pădure și lemn, dincolo de toate asperitățile apărute între oameni în urma diseminării unor informații false, trunchiate sau interesate, este amplă, dar funcțiile pădurii sunt aceleași: socială, economică și de mediu. Iar rolul nostru este acela de a asigura locuri de muncă și de a participa la dezvoltarea comunităților locale și a economiei naționale în ansamblu. Domeniul forestier are nevoie de coerență, de egalitate între competitorii din piață, fie că sunt companii de stat sau private (SRL-uri) în condițiile suprapunerii de crize la nivel mondial (energie, inflație, război) și are nevoie în special investiții majore în infrastructură, utilaje, formare profesională, investiții care să fie făcute prin măsuri competitive de finanțare, similar celor din agricultură sau alte domenii” a ținut să transmită Ciprian Dumitru MUSCĂ, Președinte ASFOR
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
Programul Prima Seră. Care sunt condițiile pentru a primi 200 de mii de euro de la stat și cine se poate înscrie
LIFE STYLE
De ce barbatii sau femeile adeseori au ghinion in relatiile de cuplu?
Măști DIY cu lăptișor de matcă pentru hidratarea tenului uscat
Cum să depășești obsesia pentru greutate sau presiunea de a avea un corp ”perfect”
Ce înseamnă o farfurie IDEALĂ și una de SLĂBIT – Mihaela Bilic
Lucrurile bune se întâmplă atunci când ai încetat să le aștepți
DESTINATII
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Importanta asigurarii de calatorie pentru vacantele tale in tari straine
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli
Cum să tratezi natural infecțiile urinare. 6 băuturi care te vor ajuta să te vindeci
Un nou studiu arată de ce oamenii se confruntă cu Sforăitul și Apneea de somn
Tratamente naturiste pentru curățarea limfei – Valeriu Popa
Alianța va continua să pledeze pentru sănătatea femeilor în 2025
Tonic general al organismului – Apa cu miere vă ajută să vă restabiliți sănătatea
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Minerii amenință cu greva generală în CEVJ
Hora Unirii sus în stațiunea Straja
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli