Pentru români, este o zi cu triplă semnificație istorică, astfel:
-la 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern Sigmaringen sosește la București și depune jurământul de credință ca Principe al României, sub numele de Carol I;
-la 10 mai 1877, Principele Carol I declară oficial Independența României, promulgând Declarația de Independență votată pe 9 mai în Parlament;
-la 10 mai 1881, România devine Regat, iar Carol I devine primul Rege al țării.
Ziua de 10 mai, cunoscută și ca Ziua Regalității, este o zi cu mare conotație istorică pentru România, o zi în care se spune că: „am obținut Domn, Independență şi Regat!”.
De ce este importantă aceasta zi pentru istoria noastră națională?
Pentru că în 10 mai 1866 principele Carol I a intrat în București, fiind primit de o mulțime entuziastă până în dealul Mitropoliei, unde a fost întâmpinat de mitropolitul Nifon, care a oficiat o slujbă religioasă, după care s-a mers la Camera Deputaților unde Carol I a depus jurământul și a fost proclamat „domnitor al tuturor românilor”.
Tot în ziua de 10 mai 1877, acelaşi Principe Carol I a promulgat legea prin care s-a proclamat Independenţa de Stat a României, realizându-se astfel visul de secole al românilor.
De asemenea, timp de peste opt decenii, din 1866 şi până în decembrie 1947, ziua de 10 mai va fi şi Ziua Naţională a României și numai regimul comunist ce încerca să înlăture urmele monarhiei din ţară, a schimbat ziua națională din 10 mai în ziua de 23 august., iar mai apoi, după așa zisă revoluție, la 1 decembrie.
Până la venirea regimului comunist, ziua de 10 Mai era sărbătorită de toți românii ca zi națională cu mare bucurie, iar în București mulțimea lua parte la celebra ,,bătaie de flori” de la Șosea, însă în timpul dictaturii comuniste, această sărbătoare a fost ştearsă deliberat din memoria colectivă.
Manualele de istorie nu o menţionau și nu era amintită niciodată public de teamă ca românii să nu afle ceva despre rege și regalitate.
Astăzi, 10 Mai este Ziua Regalităţii şi este sărbătorită de Familia Regală şi de simpatizanţii ei, dar şi de cei ştiu cât datorează România regilor pe care i-a avut.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara
Consiliul Județean Dâmbovița continuă investițiile în localitățile din județ. 23 de UAT-uri, parte din cea mai recentă etapă a PJDL