100 de ani de la cea mai mare catastrofă din Europa- MINA AURELIA – Aranka din LUPENI- HUNEDOARA

DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ  PE CEI BUNI AI SĂI ! 

Considerată cea mai mare catastrofă din Europa acelor ani, explozia s-a produs la Mina Aurelia pe 27 aprilie, dupa orĂ 12.30, în stratul 13, blocul 5. Tot ce a fost în subteran a fost distrus, iar 82 de ortaci, din care 30 sau 32 erau romÂni, restul de 50 fiind maghiari, germani, polonezi, slovaci, au decedat. Autoritățile locale ale municipiului Lupeni, vor comemora acest eveniment trist  în cimitirul Eroilor,  unde există un monument ridicat în memoria celor 82 de mineri.

Iată cum este reflectat evenimentul  și urmările exploziei în presa vremii:

GLASUL  LIBERTĂŢII” din Orăştie la acea vreme: “Cea mai mare e nenorocirea de la Lupeni, unde şi-au pierdut viaţa în chipul cel mai fioros: înnecaţi de vii, apoi arşi scrum ori coperiţi de vii sub pământ, 82 de nefericiţi muncitori mineri (băieţi) în minele de cărbuni. Iată în ce împrejurări s-a petrecut fiorosul fapt: în Mina “AURELIA” (“ARANKA”) se lucra la străpungerea unei galerii (drum pe sub pământ) de legătură între două coridoare. Pentru înlesnirea lucrului se foloseşte dinamită. În peretele de dărâmat s-au aşezat în găuri 5 cartuşe explozibile de dinamită ce ia foc şi sparge stânca, care aveau să fie aprinse (iniţiate) cu curent electric. Şi nimenea n-a simţit că în coridor se aflau gaze (aburi înnecăcioşi ieşiţi din cărbuni, ce iau foc). Lucrătorii, după ce au aşezat cartuşele (patroanele) de dinamită, s-au ascuns în scobiturile tăiate anume în pereţii minei slujindu-le de ascunzători (refugiu), pentru ca pietrele (rocile) ce vor zbura pe urma aprinderii să nu-i atingă (lovească). Dându-se de ştire că sunt gata, cei de la staţia electrică a slobozit curentul care a aprins cartuşele. Dinamita a luat foc cu tunet mare, dar de la flacăra ei a luat foc şi gazul metan (CH4) ce se afla în mină! Acesta când s-a aprins, a făcut o zguduitură şi o bubuitură mai puternică ca o sută de cartuşe de dinamită aprinzând şi sfărâmând totul în cuprinsul minei pe unde se afla, făcând plesnituri chiar şi în pereţii minei, din care au căzut părţi mari despicate de explozia (aprinderea) gazului. Tot ce-a fost având viaţă, oameni şi cai, până la depărtare de 600 de metri, tot a fost ucis, nimicit, sfărâmat, ars! A răsturnat vagonetele, a încovoiat şinele de fier pe care merg vagonetele până la “ascensor”(…). Prin răsuflăturile minei a început să iasă fum, – şi din aceasta cei de afară au înţeles că în mină s-a întâmplat ceva rău! Iute au luat telefonul şi au sunat jos în mină să li se spună de ce iasă fum dar…niciun răspuns.(…). Inginerul Lehotzky s-o coborât dintâi în mină cu întâia echipă (ceată) de muncitori, ca să vie într-ajutor. Era prea târziu. Moartea îşi ispăşise grozava muncă. Scoaterea celor nenorociţi a fost lucrare grea. Dar după zile de muncă lăpădare (…) s-a făcut”.

Gazeta “GRAIUL MUNCITORIMEI” din Petroşani – “Foaia Centrului Sindicatelor Naţionale din Transilvania şi Banat”, ulterior “din Transilvania, Crişana, Maramureş şi Banat”, apărută între anii 1921-1925, având ca redactor şef pe Ioachim Zamora (1882-1964) din Petroşani, dă următoarele amănunte asupra nenorocirii de la Lupeni: “(…) În total în dimineaţa de 27 aprilie 1922 au intrat la lucru 97 de lucrători şi 2 supraveghetori. În lăuntru în mină n-a rămas piatră pe piatră sau vreo bucată de lemn lăsată la loc! Liniile ferate din mină, pe care umblă “râznele” (vagonetele mici de scos cărbuni), trase de cai, toate au fost zdrobite, strâmbate, încovoiate; râznele sparte, uşile rupte, caii morţi, oamenii arşi de vii ca tăciunii! Mina toată ruinată. La “Casa de morţi” unde au fost adunate toate cadavrele (trupurile moarte) arse pentru a fi apoi îngrijite şi aşezate mai apoi în sicrie erau 57 care se puteau deosebi că erau cadavre de om, însă 25 care se spunea că încă sunt cadavre, nu erau decât nişte grămezi de carne înşirate pe niscai paie. Mai erau şi cadavre despre care se putea spune şi cine au fost, după locul unde a fost găsit la lucru, ori după o cruciuliţă pe care o avea la gât. Lucru prea dureros am văzut în sala a doua a morţilor – spune semnatarul acestei ştiri din “GRAIUL MUNCITORIMEI”. “Văd un bilet alb la unul pe piept: întreb pe păzitor ce înseamnă acel bilet. El îmi răspunde cu mâhnire: aici sunt trei fraţi Scrobota (August, Ilie, Tănăsie); nu departe de acolo un asemenea bilet aşezat pe o amestecătură de cărnuri frânte, arată că ar fi cei doi fraţi Skoupi (Karoly, Iuon), dintre care unuia îi lipsea capul… Dintre cei 4 răniţi unul numai atât mi-a putut spune: sunt zidar din Deva, lucram la grajd cu ăştia trei… Ceilalţi nu puteau vorbi, le era grozav arsă faţa şi corpul. Cu greu vor scăpa cu viaţă. Lupeniul era în ziua nenorocirii ceva îngrozitor. (Nenorocirea se întâmplase pe la amiază şi s-a aflat de ea după prânz). Poliţia şi armata nu putea opri năvala lumii spre mina cu nenorocirea. Pe când chiar scoteau trupul mort al unui muncitor, femeia lui se afla la gura minei, când l-a văzut n-a putut decât să ţipe (să strige) odată amar, apoi a căzut jos în nesim­ţire… şi până să vină medicul care era cam la 200 de paşi depărtare, nefericita a trecut şi ea cu sufletul lângă al soţului ei!… Printre morţi sunt vreo 30-32 de români şi 50 de alte neamuri. Românii căzuţi jertfă acestei grozave nenorociri sunt: Breazu Ioan, Danci Iosif, Demian Avram lui Todor, Demian Dumitru, Dirk Filip, Făgărăşanu Francisc (Fogarasy Ferenc), Ghedur Gheorghe (Gedzur Gheorghe), Gligor Vasile (Gregor Vasilie), Halician Victor (Halcea Victor), Cazan Vasile, Mag Mihai (Mag Mihaly), Manea Nicolae, Mărgăjan Ioan (Margaian Iuon), Micluţa Precup, Neşeleanu Ioan (Neşelean Iuon), Neşelean Lazăr, Popa Iuliu, Petrescu Gheorghe (Petrusc Gheorghe), Popa Vasile (Popa Vasilie), Savu Ioan lui Solomon (Sav Iuon lui Solomon), Seleşan Todor, Scropota Toma (Scrobota Tănăsie), Detrelean Mitru, Cupa Andrei (Cupa Indrei), Lăscuţ Ioan (Lescuţ Iuon), Mihăilă Nicolae, Şchiopu Ioan(Scoupu Iuon), Bârsan Vasile (Berzan Vasilie), Popa Todor, Bandi Andrei (Bandi Andras). Cei de alte naţii sunt: Gollesz Andras, Wenzel Kalman, Agoston Istvan, Albert Sandor, Baczai Simon, Barton Hubert, Benko Janos, Biro Jozsef Janos, Boer Gyorgy, Bojte Elek, Boko Imre, Csiszer Andras, Ersek Istvan, Fazakas Istvan, Fazakas Aron, Otvos Janos, Gergely Janos, Habina Jozsef, Kis B.Laszlo, Klemencz Andras, Kopros Adolf, Kovacs Sandor, Krakovski Karoly, Kriska Kajelan, Liszko Kirilia (Lesco Chirilă), Major Denes, Markus Domokos, Michnic Leo Mozes Miklos, Nagy Lajos Peter, Orban Sandor, Pal Ferenc, Panczel Ferenc, Puch Janos, Rohner Ignatz, Skoromoslei Ioan, Szentes Peter, Skoupi Karoly, Szocs Andras Andrase, Stadler Istvan, Takacs Tamas, Ternecz Adolf, Tkaczisen Andras, Vajda Jozsef, Wenzel Karoly, Wenzel Rudolf, Vajda Ferencz Istvan, Aranyi Mihaly, Hint Gheorghe, Borsos Peter. Vor mai fi şi printre aceştia ROMÂNI, dar cum vechii slujbaşi din cancelariile minelor le scriu încă numele pe ungureşte, nu se pot uşor deosebi dintre cei de alt neam. Cei 4 greu răniţi scoşi din mină cu zile încă, sunt: Antal Miklos, Oltean Iosiv, Grun Aurel, Kampagni Simion. Uşor răniţi: Lehota Jozsef, Fazekas Gyorgy, Szatmari Albert, Bogy Janos, Shahinszki Antal, Parlicsek Kristof, Popa Constantin, Danko Pal. Chemaţi la Poliţie şi prin asta scăpaţi de moarte au fost: Czerva Iosif, Peterfi Jozsef şi Milig Jozsef. Obăr-ştaigherul Filinger Jozsef şi ştaigherul Kozak Ferencz au ieşit cu 5 minute înainte şi au scăpat. Cai, au fost ucişi şi arşi şase.

ÎNMORMÂNTAREA: Duminică, 30 aprilie 1922, după prânz, a avut loc înmormântarea. 82 de sicrie (copârşeie) erau înşiruite pe un loc deschis, în câmpul de lângă comună (căci înlăuntru n-aveai unde aşeza atâtea). Trenuri anume, au adus pe solii societăţilor muncitoreşti din toate părţile şi popor nenumărat. S-au adunat cam la 20000 de oameni. Sicriele erau cu totul acoperite de flori şi de cununi şi în jurul fiecăruia 3-4-5 persoane, femei şi copii şi rudenii în haine de jale, îşi frângeau mâinile şi îngenuncheau şi plângeau cu suspine dureroase. Gazetari numeroşi veniseră din ţară şi chiar din afară, să vadă şi să fotografieze nenorocirea. La mijloc, între sicriele aşezate în pătrat s-a ridicat un podium, pe care era făcut un altar cu cruce mare. Aici s-au urcat preoţii tuturor confesiunilor celor morţi şi au slujit prohodul. Întâi ortodocşii şi greco-catolicii, apoi romano-catolicii, reformaţii, evanghelicii şi unitarienii, – toţi rugându-se pentru odihna sufletelor acestor muncitori atinşi de aripa unei clipe fără de noroc. S-au ţinut apoi vorbiri jalnice. Întâi şi-au luat rămas bun de la harnicii săi muncitori directorul minelor Francisc Frey, apoi solii dregătoriilor, solii minerilor din celelalte locuri între care şi cei de la Anina, de la Vulcan, şi din toate părţile. S-a pornit apoi uria­şul convoi spre cimitir. Înainte mergeau şcolile, apoi lucrătorii, după ei şirul de sicrie, fiecare purta  patru lucrători şi înconjurat de nenorociţii orfani şi de femeile lor în hainele de jale şi plângând amar. Era târziu după prânz, spre seară când ajuns la cimitir, unde s-au mai făcut scurte rugăciuni deasupra gropii, – apoi cei prigoniţi de ceasul nenorocului lor, au fost lăsaţi spre veşnică odihnă în 82 morminte noi!…

CELE MAI MULTE EXPLOZII DIN  MINELE VĂII  JIULUI S-AU PETRECUT ÎN LUPENI:  În 1917 o nenorocire care a luat viaţa a 57 de muncitori. În 1918 o explozie în minele de la PETROŞANI a luat viaţa a 13 muncitori; în 1919 la VULCAN la șapte  lucrători. Iar asta de acum din 27 aprilie 1922 le întrece pe toate. În apropiere de mină se află un mic cimitir (ţintirim) a cărui cruci ori pietri sunt tot atâtea semne, care-i spun în muţenia lor: iacă şi aici odihnesc oasele unui nenorocit, care a intrat sub pământ dus de nevoia vieţii, de a câştiga ceva pentru sine şi ai săi, şi a plăti năzuinţa cu viaţa lăsându-i pe ai săi mai nenorociţi şi mai săraci…

DESPĂGUBIREA FAMILIILOR. Cei ucişi erau toţi asiguraţi împotriva nenorocirii la CASA ASIGURĂRILOR MUNCITOREŞTI, care le va plăti sumele ce li se cad la întâmplare de moarte. M.S. REGELE LA LUPENI. Gazetele din Bucureşti scriu  că M.S. Regele FERDINAND va veni la LUPENI, spre a mângâia şi împărţi ajutoare familiilor celor nenorociţi. Familia regală a dăruit suma de 100.000 de lei spre ajutorarea lor. M.S. Regele FERDINAND I vine însoţit de domnul ministru al muncii, Gheorghe Mârzescu, care aduce 300.000 lei dăruiţi ajutor din partea Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale. La înmormântarea victimelor în Cimitirul Eroilor din Lupeni în 30 aprilie 1922 a participat şi prinţul moştenitor CAROL II, viitorul rege al României, însoţit de ministrul muncii Gheorghe Mârzescu. A fost primul ÎNTÂI  MAI însângerat în VALEA JIULUI la care MINERII şi-au adus obolul chiar prin SA­CRI­FICIUL VIEŢII LOR. PE 3 MAI AJUNGE LA LUPENI ÎNSUȘI REGELE ȚĂRII!

AJUTORUL ZIARELOR. Mai multe ziare din Bucureşti şi de la noi au deschis liste de ajutorare a familiilor celor năpăstuiţi. Ziarul “ADEVĂRUL” a deschis o listă cu care a adunat în cea dintâi zi 16.000 lei. Ziarul “Înfrăţirea” din Cluj a deschis o listă iscălind redacţia 1.000 lei iar personalul Tipografiei 200 lei. Adunările de ajutoare urmează. Ziarul “Libertatea” din Orăştie neavând în cancelarie ajutoare, care să poarte şi grija asta, roagă pe cititorii săi, cu inima miloasă, să trimită de-a dreptul Primăriei din LUPENI (judeţul Hunedoara) sumele ce pot, scriind pe cuponul mandatului “AJUTOR FAMILIILOR CELOR NENOROCIŢI ÎNMINĂ”. E lipsă să trimitem cu toţii ajutoare, căci ce li s-a adunat până acum, abia face vreo 4000 lei de familie, – sumă care e slabă alinare pentru o aşa pierdere uriaşă

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media