Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

101 ani de la catastrofala explozie din subteranul Minei Aurelia – Lupeni

Considerată cea mai mare catastrofă din Europa a acelor ani, explozia s-a produs la Mina Aurelia pe 27 aprilie 1922, după ora 12.30, în stratul 13, blocul 5.

Tot ce a fost în subteran a fost distrus, iar 82 de ortaci, din care 32 erau romani, restul de 50 fiind maghiari, germani, polonezi, slovaci, au decedat.

Autoritățile locale ale municipiului Lupeni au comemorat acest eveniment în cimitir, unde există un monument ridicat în memoria celor 82 de mineri. Au participat consilieri locali și județeni, viceprimarul Iacob Mesaroș, Emil Părău din partea Asociației Oamenilor de Afaceri din Valea Jiului, etc. A fost oficiată și o slujbă de pomenire săvârșită de părintele Dan Vîrban de la Biserica Sfântul Nicolae, ridicată și finalizată în 1927 de Casa Regală a Românei, pentru comunitatea din  Lupeni.

”Este o zi tristă, pentru că ne gândim la eroii noștri, care s-au jertfit pentru ca noi să fim aici, la oamenii care au dus greul și care au făcut în așa fel încât i-au învățat pe ceilalți minerit. Într-adevăr, acum 101 de ani, pe 27 aprilie, a fost un eveniment foarte tragic în care au murit 82 de oameni. Au fost foarte mulți răniți, familii îndurerate, copii care au suferit foarte mult. Citind în cărți, a fost momentul în care a început să-i se spună Valea Plângerii,  acestei zone, termenul fiind folosit și astăzi,  dar sub o altă  formă. Putem doar să ne imaginăm ce tragedie a fost la vremea respectivă pentru 82 de familii. Au rămas femei singure, copii orfani, o adevărată tragedie. Important este ca în vremurile care vin, cel puţin noi, să  nu-I uităm și le aducem un omagiu celor ce şi-au dat viaţa, nu doar în 1922, ci şi în alte tragedii care au avut loc în  exploatările miniere  și am considerat că suntem obligaţi să depunem o coroană de flori în memoria celor căzuţi atunci, din partea Primăriei și Consiliului Local Lupeni, ”, a transmis primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Tot ce-a fost având viaţă, oameni şi cai, până la depărtare de 600 de metri, tot a fost ucis, nimicit, sfărâmat, ars!

A răsturnat vagonetele, a încovoiat şinele de fier pe care merg vagonetele până la “ascensor”(…). Prin răsuflăturile minei a început să iasă fum, – şi din aceasta cei de afară au înţeles că în mină s-a întâmplat ceva rău! Iute au luat telefonul şi au sunat jos în mină să li se spună de ce iasă fum dar…niciun răspuns.(…). Inginerul Lehotzky s-o coborât dintâi în mină cu întâia echipă (ceată) de muncitori, ca să vie într-ajutor. Era prea târziu. Moartea îşi ispăşise grozava muncă. Scoaterea celor nenorociţi a fost lucrare grea. Dar,  după zile de muncă lăpădare (…) s-a făcut”.

Gazeta “GRAIUL MUNCITORIMEI” din Petroşani  “Foaia Centrului Sindicatelor Naţionale din Transilvania şi Banat”, ulterior “din Transilvania, Crişana, Maramureş şi Banat”, apărută între anii 1921-1925, având ca redactor şef pe Ioachim Zamora (1882-1964) din Petroşani, dă următoarele amănunte asupra nenorocirii de la Lupeni: “(…) În total în dimineaţa de 27 aprilie 1922 au intrat la lucru 97 de lucrători şi 2 supraveghetori. În lăuntru în mină n-a rămas piatră pe piatră sau vreo bucată de lemn lăsată la loc! Liniile ferate din mină, pe care umblă “râznele” (vagonetele mici de scos cărbuni), trase de cai, toate au fost zdrobite, strâmbate, încovoiate; râznele sparte, uşile rupte, caii morţi, oamenii arşi de vii ca tăciunii! Mina toată ruinată. La “Casa de morţi” unde au fost adunate toate cadavrele (trupurile moarte) arse pentru a fi apoi îngrijite şi aşezate mai apoi în sicrie erau 57 care se puteau deosebi că erau cadavre de om, însă 25 care se spunea că încă sunt cadavre, nu erau decât nişte grămezi de carne înşirate pe niscai paie. Mai erau şi cadavre despre care se putea spune şi cine au fost, după locul unde a fost găsit la lucru, ori după o cruciuliţă pe care o avea la gât. Lucru prea dureros am văzut în sala a doua a morţilor spune semnatarul acestei ştiri din “GRAIUL MUNCITORIMEI”. “Văd un bilet alb la unul pe piept: întreb pe păzitor ce înseamnă acel bilet. El îmi răspunde cu mâhnire: aici sunt trei fraţi Scrobota (August, Ilie, Tănăsie); nu departe de acolo un asemenea bilet aşezat pe o amestecătură de cărnuri frânte, arată că ar fi cei doi fraţi Skoupi (Karoly, Iuon), dintre care unuia îi lipsea capul… Dintre cei 4 răniţi unul numai atât mi-a putut spune: sunt zidar din Deva, lucram la grajd cu ăştia trei… Ceilalţi nu puteau vorbi, le era grozav arsă faţa şi corpul. Cu greu vor scăpa cu viaţă. Lupeniul era în ziua nenorocirii ceva îngrozitor. (Nenorocirea se întâmplase pe la amiază şi s-a aflat de ea după prânz). Poliţia şi armata nu putea opri năvala lumii spre mina cu nenorocirea. Pe când chiar scoteau trupul mort al unui muncitor, femeia lui se afla la gura minei, când l-a văzut n-a putut decât să ţipe (să strige) odată amar, apoi a căzut jos în nesim­ţire… şi până să vină medicul care era cam la 200 de paşi depărtare, nefericita a trecut şi ea cu sufletul lângă al soţului ei!… Printre morţi sunt vreo 30-32 de români şi 50 de alte neamuri. Românii căzuţi jertfă acestei grozave nenorociri sunt: Breazu Ioan, Danci Iosif, Demian Avram lui Todor, Demian Dumitru, Dirk Filip, Făgărăşanu Francisc (Fogarasy Ferenc), Ghedur Gheorghe (Gedzur Gheorghe), Gligor Vasile (Gregor Vasilie), Halician Victor (Halcea Victor), Cazan Vasile, Mag Mihai (Mag Mihaly), Manea Nicolae, Mărgăjan Ioan (Margaian Iuon), Micluţa Precup, Neşeleanu Ioan (Neşelean Iuon), Neşelean Lazăr, Popa Iuliu, Petrescu Gheorghe (Petrusc Gheorghe), Popa Vasile (Popa Vasilie), Savu Ioan lui Solomon (Sav Iuon lui Solomon), Seleşan Todor, Scropota Toma (Scrobota Tănăsie), Detrelean Mitru, Cupa Andrei (Cupa Indrei), Lăscuţ Ioan (Lescuţ Iuon), Mihăilă Nicolae, Şchiopu Ioan(Scoupu Iuon), Bârsan Vasile (Berzan Vasilie), Popa Todor, Bandi Andrei (Bandi Andras). Cei de alte naţii sunt: Gollesz Andras, Wenzel Kalman, Agoston Istvan, Albert Sandor, Baczai Simon, Barton Hubert, Benko Janos, Biro Jozsef Janos, Boer Gyorgy, Bojte Elek, Boko Imre, Csiszer Andras, Ersek Istvan, Fazakas Istvan, Fazakas Aron, Otvos Janos, Gergely Janos, Habina Jozsef, Kis B.Laszlo, Klemencz Andras, Kopros Adolf, Kovacs Sandor, Krakovski Karoly, Kriska Kajelan, Liszko Kirilia (Lesco Chirilă), Major Denes, Markus Domokos, Michnic Leo Mozes Miklos, Nagy Lajos Peter, Orban Sandor, Pal Ferenc, Panczel Ferenc, Puch Janos, Rohner Ignatz, Skoromoslei Ioan, Szentes Peter, Skoupi Karoly, Szocs Andras Andrase, Stadler Istvan, Takacs Tamas, Ternecz Adolf, Tkaczisen Andras, Vajda Jozsef, Wenzel Karoly, Wenzel Rudolf, Vajda Ferencz Istvan, Aranyi Mihaly, Hint Gheorghe, Borsos Peter. Vor mai fi şi printre aceştia ROMÂNI, dar cum vechii slujbaşi din cancelariile minelor le scriu încă numele pe ungureşte, nu se pot uşor deosebi dintre cei de alt neam. Cei patru greu răniţi scoşi din mină cu zile încă, sunt: Antal Miklos, Oltean Iosiv, Grun Aurel, Kampagni Simion. Uşor răniţi: Lehota Jozsef, Fazekas Gyorgy, Szatmari Albert, Bogy Janos, Shahinszki Antal, Parlicsek Kristof, Popa Constantin, Danko Pal. Chemaţi la Poliţie şi prin asta scăpaţi de moarte au fost: Czerva Iosif, Peterfi Jozsef şi Milig Jozsef. Obăr-ştaigherul Filinger Jozsef şi ştaigherul Kozak Ferencz au ieşit cu 5 minute înainte şi au scăpat. Cai, au fost ucişi şi arşi şase.

ÎNMORMÂNTAREA:

Duminică, 30 aprilie 1922, după prânz, a avut loc înmormântarea. 82 de sicrie (copârşeie) erau înşiruite pe un loc deschis, la fosta popicărie din Lupeni. Trenuri anume, au adus pe solii societăţilor muncitoreşti din toate părţile țării, de la Călan., Orăștie, București, Cluj, Timișoara,  în principal din centrele muncitorești naționale. S- au adunat peste 50.000 de oameni. Sicriele erau cu totul acoperite de flori şi de cununi şi în jurul fiecăruia 3-4-5 persoane, femei şi copii şi rudenii în haine de jale, îşi frângeau mâinile şi îngenuncheau şi plângeau cu suspine dureroase. Gazetari numeroşi veniseră din ţară şi chiar din afară, să vadă şi să fotografieze nenorocirea. La mijloc, între sicriele aşezate în pătrat , s-a ridicat un podium, pe care era făcut un altar cu cruce mare. A ici s-au urcat preoţii tuturor confesiunilor celor morţi şi au slujit prohodul. Întâi ortodocşii şi greco-catolicii, apoi romano-catolicii, reformaţii, evanghelicii şi unitarienii, – toţi rugându-se pentru odihna sufletelor acestor muncitori atinşi de aripa unei clipe fără de noroc. S-au ţinut apoi, cuvântări  jalnice.  Întâi şi-au luat rămas bun de la harnicii săi muncitori directorul minelor Francisc Frey, apoi solii dregătoriilor, solii minerilor din celelalte locuri între care şi cei de la Anina, de la Vulcan, şi din toate părţile. S-a pornit apoi uria­şul convoi spre cimitir. Înainte mergeau şcolile, apoi lucrătorii, după ei şirul de sicrie, fiecare purta patru lucrători şi înconjurat de nenorociţii orfani şi de femeile lor în hainele de jale şi plângând amar.

Era târziu după prânz, spre seară când ajuns la cimitir, unde s-au mai făcut scurte rugăciuni deasupra gropii,  apoi cei prigoniţi de ceasul nenorocului lor, au fost lăsaţi spre Veşnica odihnă în 82 morminte noi!…

La înmormântarea victimelor în Cimitirul Eroilor din Lupeni în 30 aprilie 1922 a participat şi prinţul moştenitor CAROL II, viitorul rege al României, însoţit de ministrul muncii Gheorghe Mârzescu.

A fost primul 1 MAI însângerat în VALEA JIULUI la care MINERII şi-au adus obolul chiar prin SA­CRI­FICIUL VIEŢII LOR.IAR ÎN DATA DE 3 MAI, ÎNSUȘI REGELE FERDINAND AJUNGE LA LUPENI, SĂ-I  AJUTE PE URMAȘII MINERILOR.!

DESPĂGUBIREA FAMILIILOR. Cei ucişi erau toţi asiguraţi împotriva nenorocirii la CASA ASIGURĂRILOR MUNCITOREŞTI, care le va plăti sumele ce li se cad la întâmplare de moarte. M.S. REGELE LA LUPENI. Familia Regală a dăruit suma de 100.000 de lei spre ajutorarea lor. M.S. Regele FERDINAND I a venit  însoţit de domnul ministru al muncii, Gheorghe Mârzescu, care aduce 300.000 lei dăruiţi ajutor din partea Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

AJUTORUL ZIARELOR. Mai multe ziare din Bucureşti şi de la noi au deschis liste de ajutorare a familiilor celor năpăstuiţi. Ziarul “ADEVĂRUL” a deschis o listă cu care a adunat în cea dintâi zi 16.000 lei. Ziarul “Înfrăţirea” din Cluj a deschis o listă iscălind redacţia 1.000 lei iar personalul Tipografiei 200 lei. care să poarte şi grija asta, roagă pe cititorii săi, cu inima miloasă, să trimită de-a dreptul Primăriei din LUPENI (judeţul Hunedoara) sumele ce pot, scriind pe cuponul mandatului “AJUTOR FAMILIILOR CELOR NENOROCIŢI ÎN MINĂ”.

„Putem doar să ne imaginăm ce tragedie a fost la vremea respectivă pentru 82 de familii. Au rămas femei singure, copii orfani, o adevărată tragedie. Important este ca în vremurile care vin, cel puţin noi, să le aducem un omagiu celor ce şi-au dat viaţa, nu doar în 1922, ci şi în alte tragedii din exploatările miniere”, a transmis senatorul social democrat  Cristian Resmeriță.

„A fost cea mai mare tragedie din istoria mineritului. Vă daţi seama ce însemna pentru o comunitate mică, cum era comuna Lupeni din acea perioadă??? După această tragedie, a venit însuși Regele Ferdinand în Valea Jiului, pentru a ajuta financiar văduvele şi orfanii. Au început apoi, cu sprijinul celor de la București și Casei Regale să se facă investiții aici în zonă:  s-a construit un spital, Palatul Cultural, Biserica Sfântul Nicolae, Cazinoul, școală, etc, în semn de respect pentru toți minerii din Lupeni și din Valea Jiului și  a fost îmbunătățită viața social- culturală a comunității locale, etc.  a spus  și  omul de afaceri Emil Părău, care a ținut o adevărată lecție de istorie, participanților la evenimentul de comemorare,  a celei mai mari tragedii din Valea Jiului, ce a îndoliat întreaga țară, în acele vremuri.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share