Valea Jiului – studiu de caz pentru comunitatea științifică internațională

Universitatea din Petroșani este gazda  seminarului internațional ”Jiu Valley: The Lab of Transitions”, organizat în parteneriat cu Universitatea din  Liege Belgia) și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, în perioada 3-8 aprilie 2022, reunind studenți și cercetători de la mai multe universități din România, Belgia și Statele Unite. Prin caracteristicile de ordin geografic și cultural, bazinul Văii Jiului este un studiu de caz de interes pentru comunitatea științifică și, totodată, este terenul propice pentru derularea unor proiecte de cercetare-acțiune, unde cercetători și localnici sunt co-producători de informație necesară pentru realizarea strategiilor de dezvoltare teritorială post-minerit.
 Timp de cinci zile, municipiul Petroșani este ”oraș-laborator” pentru studenți români și străini de la facultăți de geografie, arhitectură și urbanism, științe agricole, asistență socială, jurnalism, management și turism. Îndrumați de cercetători experimentați și de reprezentanți ai societății civile, aceștia vor aplica diferite metodologii de colectare de date pentru a elabora proiecte sustenabile de regenerare urbană, de valorificare a patrimoniului industrial și a terenului agricol, precum și strategii de dezvoltare turistică și de comunicare a tranziției. La finalul seminarului, studenții vor prezenta proiecția lor asupra viitorului durabil al Văii Jiului, o proiecție care să reflecte aspirațiile de stil de viață ale generației lor.
De luni 03.04.2022 pånă miercuri 05.04.2022, īncepand cu orele 15,00 Centrul de învățare CRESC al Universității din Petroșani este gazda sesiunilor de dezbateri, de analiză și de cercetare-diagnoză-acțiune derulate în parteneriat de stakeholderii implicați: Universitatea din Liège (Belgia), Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, Rhodes College SUA, Facultatea de Jurnalism a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Joi, 7 aprilie, în Aula Magna a Universității din Petroșani, va avea loc conferința internațională ”Jiu Valley: The Lab of Transitions” cu participarea mai multor cercetători care au efectuat studii în Valea Jiului sau în alte zone cu profil economic similar, urmată de prezentarea și jurizarea proiectelor studențești. Seminarul se încheie cu o dezbatere din seria Urban Talks la care sunt invitați localnici, autorități și reprezentanți ai mass-media.
Vor lua cuvântul:
Mihai DANCIU, Faculty of Architecture and Urban Planning Politehnica Timișoara – Objective and subjective processes: the looks of the future Jiu Valley
Roxana BUCATĂ, Central European University, Vienna – Coal or nothing: Environmental and social challenges of energy transition in the mining region of Jiu Valley
Ciprian NIMARĂ, Universitatea Petroșani – The coal mining from Petrosani Basin – a great question between environmental protection, energy security and sustainable tourism
Clara VOLINTIRU, Bucharest University of Economic Studies -Socio-economic measures in the Just Transition – one size fits all?
Austin HARRISON, Rhodes College, USA Exploring What’s Possible: Examples of Neighbourhood Revitalization from Medium Sized U.S. Cities
Eliza BARNEA, KU Leuven, Belgium- Lost in Transition? Participation in the Just Transition framework in Romania’s coal mining region of Jiu Valley
Felicia ANDRIONI, Universitatea Petroșani – The resilience capacity of the Jiu Valley population in the context of mines closure challenges
Cosmin SĂLĂȘAN, Banat University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine – Enhancing Sustainability in Territorial Development by Community-Led Local Development Approach
Serge SCHMITZ, Université de Liège – The usual mistakes to avoid in local tourism development
Gabriel ȘUSTER, Banat University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine – Innovative ideas for switching to efficient and clean forms of energy in education – Smart Campus!
Pierre OZER, Université de Liège – Developing a resilient food production transition: the case study of Liège, Belgium
Distribuie acest articol Oficial Media
Share