Raportul Comisiei Europene cu privire la progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) apreciază faptul că „pe baza analizei obiectivului de referință 2, toate recomandările pot fi considerate îndeplinite în mod satisfăcător”.
Potrivit raportului MCV, „s-au înregistrat o serie de evoluții pozitive în ceea ce privește activitatea ANI”, iar „faptul că începând din 2022 declarațiile de avere și de interese trebuie completate electronic și sunt disponibile online pentru public a sporit transparența și a facilitat activitatea ANI”.
”Experții Comisiei Europene remarcă eficiența Agenției Naționale de Integritate, precum și măsurile întreprinse în vederea îmbunătățirii instrumentelor sale.Totodată, raportul subliniază faptul că s-au înregistrat progrese considerabile în elaborarea unui cadru legal de integritate cuprinzător, iar„consolidarea legilor privind integritatea, incompatibilitățile și conflictele de interese (…) ar asigura o bază stabilă pentru viitor”. De altfel, consolidarea cadrului juridic de integritate reprezintă un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Cu referire la recomandarea privind Sistemul PREVENT, documentul apreciază faptul că „a fost deja îndeplinită în 2018, iar faptul că rezultatele sale pozitive s-au menținut este o dovadă a viabilității acestuia”.
Comisia Europeană va continua să analizeze evoluțiile legate de cadrul legal de integritate și de punerea sa în aplicare, în rapoartele privind statul de drept.„ se arată în comunicatul AGENȚIEI NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan