Bianca Tudor: “Suntem deja într-o criză economică globală, nu mai poate funcționa economia de piață”
Astăzi suntem izolați în mare parte la domiciliu, se circulă pe coridoare în Europa și s-au închis granițele în multe țări. IMM-urile sunt motorul economiei însă, în astfel de situații, acestea sunt primele care suferă din lipsă de consolidare a afacerii, structură de business, alocare de bugete de criză, plan de avarie, comunicare internă cu angajații, sau externă – furnizori, clienți, practici neetice confundând bugetul companiei cu bugetul personal.

În acest context, antreprenorul Bianca Tudor, fondatorul Elite Business Women, compania care oferă soluții de afaceri pentru peste 11.000 de femei-antreprenor, afirmă că primul lucru pe care trebuie să-l facă întreprinderile mici și mijlocii în această perioadă este să-și adapteze activitatea, dar să nu oprească, iar în aceste condiții extreme nu mai poate funcționa economia de piață și măsurile de relaxare din partea Statului pot fi ultima speranță pentru majoritatea firmelor.
“În aceste momente critice pentru majoritatea afacerilor, pasul 1 este să își facă o analiză a situație actuale din punct de vedere financiar și, ulterior, să urmeze pasul 2, adică să identifice Plan de Continuitate a Afacerii care poate cuprinde: creare Plan de Management al Crizei, Comunicare de Criza pentru angajați, parteneri, furnizori, clienți pentru a ne alinia și susține, creare Plan de Retenție și loializare a clienților. Desigur că Planul de Continuitate a Afacerii într-o țară europeană va primi suport și din partea Statului, ceea ce reprezintă un avantaj în lupta cu această criză globală”, explică Bianca Tudor, fondatorul EBW, rețeaua de femei-antreprenor cu peste 11.000 de afaceri pe care le sprijină prin consiliere de business.
13 măsuri salvatoare pentru IMM-uri propuse de Elite Business Women
- Ajutor de stat pentru taxele salariale pentru firme aflate în dificultate – domenii precum Horeca, transporturi, servicii, evenimente etc.
- Scutirea de la plata sumelor accesorii, dobânzi și penalități de întârziere la ANAF pentru societățile afectate.
- Deblocarea urgentă a TVA care trebuie rambursat de către ANAF
- Compensarea indemnizației de concediu medical, de recuperat de la Casă de Sănătate
- Eliminarea celor 5 zile de concediu medical suportate din Fondul de Salarii de către angajator
- Scutiri de impozite pentru angajări noi
- Extinderea scutirii pentru profitul reinvestit
- Amânarea la plată a creditelor bancare pentru persoanele juridice afectate, pe o perioada de minim 3 luni
- Acordarea de împrumuturi pentru IMM-uri cu dobândă zero și garantate de stat pentru societățile aflate în dificultate
- Digitalizarea și debirocratizarea instituțiilor publice
- Eliminarea popririlor pe perioada forței majore pentru domeniile de activitate aflate în dificultate
- Posibilitatea de a te înscrie la TVA la încasare în timpul anului, nu doar la începutul acestuia
- Modificarea procedurii pentru obținerea certificatului de forță majoră și eliminarea taxei pentru obținerea acestuia.
Webinarii gratuite de business pentru a combate efectele crizei economice
Elite Business Women este printre primele companii, care a anunțat mutarea evenimentelor din offline în online, pentru a încuraja respectarea măsurilor impuse de autorități cu privire la pericolul răspândirii virusului, dar și pentru a încuraja companiile să continue activitatea lor. Celula de Criză IMM va continua, în fiecare luni de la ora 11.00, cu o serie de webinarii săptămânale gratuite pe teme de interes pentru antreprenori: de la investiții pe timp de criză, la managementul crizei, la promovare în mediul online, branding, la networking în mediul online. Detalii pe https://www.facebook.com/events/2860211964065058/.
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan