Aniversată în fiecare an pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria naţională – lupta purtată cu 172 de ani în urmă, pe Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă prin forţa armelor mişcarea revoluţionară de la 1848.
“Atunci, la 13 septembrie 1848, în Dealul Spirii din Bucureşti, ostaşii pompieri, aflaţi sub comanda căpitanului Pavel Zagănescu, s-au acoperit de glorie, într-o crâncenă şi inegală încleştare cu o coloană a armatei otomane venită să înăbuşe revoluţia paşoptistă şi aspiraţiile de emancipare socială şi naţională ale românilor”, scria marele om politic și istoric Ion C. Brătianu despre jertfa pompierilor militari români.
Pe locurile dramaticei confruntări, înnobilate cu sângele celor căzuţi atunci la datorie, în semn de omagiu faţă de jertfa ostaşilor pompieri, a fost ridicat şi dezvelit la 13 septembrie 1901, Monumentul Eroilor Pompieri, pe al cărui soclu stă scris cu majuscule: LUPTĂTORILOR DE LA 13 SEPTEMBRIE 1848 – POPORUL ROMÂN RECUNOSCĂTOR.
În anul 1860, primul Parlament al României acordă participanţilor la eroicul act, pensii pe viaţă și prima medalie românească – PRO VIRTUTE MILITARI, apreciind astfel sacrificiul eroilor de la 13 septembrie, curajul și patriotismul pompierilor militari. Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13 Septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Ţării, Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat înca din 1861) primind primul drapel de luptă chiar din mâna domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

La trei decenii după acea confruntare, pompierii-artilerişti îşi demonstrau din nou virtuţile ostăşeşti, contribuind la trecerea Dunării de către armata română şi desfăşurarea, cu succes, a Războiului pentru Câştigarea Independenţei de Stat a României (1877-1878).
Cu acelaşi devotament şi spirit de sacrificiu, pompierii militari au acţionat şi pe timpul celor două războaie mondiale, pentru apărarea localităţilor şi a populaţiei, prin stingerea incendiilor provocate de bombardamente – unele dintre ele devastatoare, cum au fost cele din Valea Prahovei (august 1943) şi din Bucureşti (aprilie-august 1944) sau alte zone ale ţării.
În anul 1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România.
Nobleţea misiunilor umanitare, cu care au fost investiţi pompierii, a fost pusă în evidenţă şi pe timp de pace. Acestea au presupus asumarea unui risc permanent şi nu de puţine ori acesta a fost cel al sacrificiului suprem, îmbogăţind “galeria eroilor” care s-au jertfit pe altarul datoriei pentru salvarea şi ajutorarea semenilor.
Tragedia de la Mihăileşti, din 24 mai 2004, constituie alt moment de jertfă al pompierilor militari, consemnat în paginile istoriei contemporane, în care aceştia şi-au pierdut viaţa la datorie.
Dinamica vieţii sociale şi economice a dus la diversificarea misiunilor şi apropierea permanentă de comunităţile locale şi cetăţeni.
Din decembrie 2004, în România funcţionează un nou mecanism de gestionare a situaţiilor de urgenţă, în conformitate cu standardele impuse de integrarea în structurile NATO şi ale Uniunii Europene.
A fost organizat şi funcţionează Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. S-a creat cadrul legal şi mecanismele menite să asigure în mod unitar şi integrat apararea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului împotriva efectelor negative ale incendiilor, inundaţiilor, accidentelor şi altor tipuri de calamităţi, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă.
Zi de zi la datorie, pompierii au fost în permanenţă pregătiţi pentru a lupta cu incendiile, inundaţiile sau cu alte calamităţi, situaţii în care, de nenumărate ori au dat dovadă de curaj şi devotament, periclitându-şi viaţa pentru salvarea cetăţenilor, bunurilor acestora, valorilor materiale şi spirituale ale naţiunii, onorând prin fapte de necontestat, nobila lor misiune de apărători ai vieţii, meritându-şi pe deplin preţuirea, stima şi respectul concetăţenilor, în slujba cărora se află.
“CINSTE ŞI ONOARE MEMORIEI EROILOR POMPIERI!”
COMPARTIMENT
INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice