Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

133 de ani de la înființarea Școlii Superioare de Război, astăzi Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

Şcoala Superioară de Război a fost înfiinţată în anul 1889, prin Înaltul Decret al Regelui Carol I, reprezentând a şasea astfel de instituţie din Europa, alăturându-se celor din Berlin, Viena, Paris, Torino şi Bruxelles şi prima din Balcani.
Astfel, luna noiembrie a anului 1889, a deschis drumul celor 125 de promoţii de ofiţeri de comandă şi stat major care au studiat în această prestigioasă instituţie de învăţământ superior. Primii 10 studenţi din istoria învăţământului militar românesc au început cursurile Şcolii Superioare de Război în aceeaşi clădire cu Marele Stat Major din strada Ştirbei Vodă.
Generalul adjutant Paul Teodorescu, un ilustru comandant al Şcolii Superioare de Război afirma: “În toamna anului 1889 s-au deschis cursurile Şcoalei în câteva camere mici, din localul Marelui Stat Major, din strada Ştirbei Vodă. Acest început modest ne aminteşte pe acel al Academiei Mihăilene sau al Şcoalei lui Gheorghe Lazăr. Ca şi acestea, făuritoare de intelectuali de seamă, de bărbaţi de stat şi mari patrioţi, Şcoala de Războiu a dat o pleaidă de conducători militari de mare clasă şi dregători de vază cari au contribuit într-o largă măsură la propăşirea ţării şi la întregirea neamului.”
La finele celor doi  ani de studii în cadrul Şcolii Superioare de Război, proaspătul absolvent ofiţer de comandă şi stat major, poseda cunoştinţe teoretice şi practice din domeniul tacticii (de nivel brigadă şi corp de armată), strategiei, istoriei şi geografiei militare, din sfera serviciului de stat major, dreptului internaţional, administraţiei militare şi limbilor străine.
După depăşirea greutăţilor inerente pionieratului, Şcoala Superioară de Război a devenit un simbol al înălţimii intelectuale şi sufleteşti. Absolvenţii acestei instituţii, personalităţi de excepţie, şi-au probat măiestria pe câmpul de luptă încă din anul 1913, participând la al Doilea Război Balcanic. Printre aceştia amintim: mareşalul Ion Antonescu, generalul de brigadă Alexandru Anastasiu, generalul de corp de armată Constantin Iancovescu, general de divizie adjutant Florea Ţenescu, generalul de divizie Nicolae Ciupercă, generalul de brigadă Georgescu Petre ş.a.
Trei ani mai târziu, profesorii şi cele 24 de promoţii de ofiţeri-elevi ai Şcolii Superioare de Război au fost nevoiţi să facă faţă aprigelor bătălii purtate pentru întregirea neamului în timpul Primei Conflagraţii Mondiale. Astfel, din luna august a anului 1916, aceştia au fost înregimentaţi efectiv în trupele combatante, încadrându-se în statele majore ale marilor unităţi sau îndeplinind funcţii de comandă.
Un alt moment important din istoria şcolii s-a derulat în anul 1939, când în prezenţa suveranului României, regele Carol al II-lea şi a membrilor Guvernului, autorităţilor civile şi militare din capitală, au avut loc festivităţile pentru inaugurarea noului sediu al Şcolii Superioare de Război din şoseaua Panduri–Cotroceni şi sărbătorirea semicentenarului instituţiei.
(*Lucrările de construcţie ale clădirii din Panduri, astăzi important monument istoric al Bucureştiului, au început în 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu şi au fost finalizate în anul 1939).
În perioada 1941–1945 cursurile Şcolii Superioare de Război au fost întrerupte temporar durata studiilor fiind comprimată semnificativ.
După finalizarea celor două conflagraţii mondiale, învăţământul militar românesc a cunoscut ample şi profunde transformări, Şcoala Superioară de Război continuând însă activitatea de pregătire a cadrelor, contribuind permanent la dezvoltarea doctrinei militare.
Astfel, Armata Română a intrat în Primul şi Al Doilea Război Mondial având la bază o doctrină fundamentată în Şcoala Superioară de Război.
La puţin timp după parcurgerea perioadei anevoioase a războiului, la 29 august 1948 se înfiinţează Academia Militară, subordonată Marelui Stat Major, având drept scop pregătirea cadrelor superioare pentru comanda unităţilor şi marilor unităţi, pentru ocuparea funcţiilor superioare în aparatul armatei, formarea ofiţerilor de stat major, precizarea şi difuzarea principiilor ştiinţei şi artei militare folosite în armata noastră.
De la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial şi până la căderea regimului comunist din România, Academia Militară a pregătit peste 16000 de ofiţeri cu studii superioare pentru funcţiile de comandă şi stat major. Prin eforturile de cercetare ale profesorilor, dar şi ale unor absolvenţi, Academia Militară, cu toate schimbările şi scăderile impuse în primii ani postbelici, s-a menţinut pe linia tradiţiei Şcolii Superioare de Război, fiind un templu de cultură, un laborator de fundamentare a unor idei valoroase în domeniul teoriei şi doctrinei militare româneşti.
Indiferent de perioada în care şi–au realizat pregătirea în această şcoală (Şcoala Superioară de Război 1889 – 1948, Academia Militară 1948 – 1957, Academia Militară Generală 1957 – 1969, Academia Militară 1969 – 1991, Academia de Înalte Studii Militare 1991 – 2003, Universitatea Naţională de Apărare 2003-2005; Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” 2005 – prezent), instruirea ofiţerilor a cultivat spiritul onoarei, respectul faţă de valorile fundamentale ale ţării şi a făcut posibilă dobândirea unor calităţi profesionale remarcabile
Distribuie acest articol Oficial Media
Share