Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Vor fi noi evenimente culturale la Casa de Cultură FLORIN ZAMFIRESCU din CĂLIMĂNEȘTI

Deschiderea Casei de Cultură “Florin Zamfirescu”, o zi mult așteptată și o promisiune împlinită

 Casa de Cultură ”Florin Zamfirescu” s-a prezentat publicului în chip de instituție recent modernizată și utilată cu toate cele necesare organizării de spectacole și de expoziții, la cel mai bun nivel profesional.   În cadrul clădirii s-a amenajat o sală de spectacole de 300 de metri pătrați, săli de artă și ateliere de pictură, teatru și muzică.

Finalizarea amenajării Casei de Cultură înseamnă pentru Călimănești organizarea în acest edificiu a unei palete  largi de evenimente culturale, unul mai frumos decât celălalt. Locația va completa foarte bine zona de cultură călimăneşteană, alături de Centrul Multifuncțional, recent inaugurat, și Biblioteca orășenească.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit sâmbătă, 15 iulie, slujba de sfințire a Casei de Cultură „Florin Zamfirescu” din orașul Călimănești.

Evenimentul a avut loc în prezența  primarului  Florinel Constantinescu  a actorului Florin Zamfirescu, oameni de cultură, preoți, critici de artă, profesorii coordonatori, artiştii participanţi și locuitori ai orașului.

                                                                                        ” Mi-am făcut o casă nouă”

” Mi-am făcut o casă nouă, este cea mai frumoasă și este o mare bucurie. Și mă simt și bine, este o mare sărbătoare pentru mine că este o casă de cultură redată în folosință după mulți ani, dar am adus și un spectacol de la București în care joacă fiul meu și fiica mea. Acum 14 ani  am pornit și tabara de teatru din Călimănești.  Studenții de atunci, au acum  14 ani de teatru. Mă gândeam că, peste vreo 100 de ani, când o să privesc și eu înapoi, o să îmi aduc aminte de această minunată zi de 15 iulie 2023, care pentru mine,  este una dintre cele mai fericite zile din viață. După o viață petrecută în sânul teatrului mă trezesc atunci când vin acasă, ceea ce se spune că nu este posibil, adică nu poți fi profet în țara ta. Iată că eu încalc această regulă și mă trezesc într-un fel sărbătorit. Nu există cadou mai mare pe care să-l fi primit de când mă știu, decât ceea ce se petrece astăzi prin apariția unei case de cultură,  atât de frumoasă și utilată, unde să ne putem dezvolta, iar orașul să poată beneficia de spectacole și activități culturale.

Pentru asta, mulțumesc din suflet și îl strâng în brațe pe domnul primar pentru efortul făcut, pentru că eu știu ce greutăți a traversat în toți acești ani.  Iar spectacolul de astăzi este pentru mine iarăși o sărbătoare. ” a declarat  vizibil emoționat,  actorul  Forin Zamfirescu.

Omul de cultură  și  fost  bibliotecar – șef la Biblioteca Orășenească „A. E. Baconsky, d- na Fenia Driva a fost cea care a propus în anul 2009 ca numele actorului Florin Zamfirescu să fie înscris pe frontispiciul acestei instituții de cultură:  ” pe a cărei scenă recita de foarte multe ori, când era elev în această urbe”.

Odată cu inaugurarea noului edificiu  a avut loc  și deschiderea oficială a celei de-a XIV-a ediţii a Taberei Naţionale de Teatru „Florin Zamfirescu” şi a celei de-a XVI-a ediţii a Taberei de Arte Vizuale „Vlaicu Ionescu”, putând fi admirate creaţii artistice realizate în cele 15 ediţii anterioare ale taberei de pictură.

                 Casa de Cultură Florin Zamfirescu este centrul complexului cultural pe care îl construim la Călimănești

”Modernizarea Casei de Cultură a fost un proiect mai vechi, depus la CNI, pentru care nu s-au putut obține fondurile necesare și, în 2018 am depus acest proiect prin POR și a fost aprobat, iar astăzi inaugurăm Casa de Cultură. Valoarea întregului proiect este cinci  milioane de euro. Investiția face parte dintr-un amplu proiect format din cinci loturi de lucrări: pe lângă Casa de Cultură avem și modernizare a șapte  kilometri de străzi, modernizarea și reabilitarea Centrului Multifuncțional, a Școlii Jiblea Nouă, a Centrului cultural și de recreere din Jiblea Nouă. Casa de Cultură este centrul acestei infrastructuri turistice, unde, pe lângă spectacole vor fi și multe ateliere de lucru cu copiii și activități culturale complexe.

Ea trebuie să fie o sursă de spectacole artistice pentru toate anotimpurile, atât pentru turiști, cât și pentru cei care trăiesc și muncesc în stațiunea noastră. Visăm la o serie de spectacole artistice atrase de pe scenele noastre locale, regionale și naționale, așteptate cu mult interes de spectatori”. a spus în cadrul festivității de inaugurare a noii instituții de cultură și în prezența invitaților,  primarul Florinel Constantinescu.

Evenimentul, care a continuat cu vizitarea expoziției de pictură și cu vizionarea spectacolului de teatru „Lumea lui Frank”, s-a bucurat de participarea a peste 250 de spectatori.

A fost un spectacol deosebit, în regia lui Vlad Zamfirescu, cu actorii Adrian Titieni, Ștefana Samfira și Vlad Zamfirescu, spectacol ce a captivat sufletul spectatorilor prin intermediul poveștii și a interpretărilor artistice remarcabile,  cu un subiect sensibil și de actualitate din lumea contemporană.

Aplauzele îndelungi și entuziaste ale publicului au răsunat în sala de spectacol, exprimând recunoștința și bucuria pentru fiecare moment prezentat pe scenă, reușind să aducă bucurie, emoție și să creeze amintiri memorabile,  pentru toți cei prezenți.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share