Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Mediul de afaceri așteaptă onestitate din partea Guvernului

 La  20 iulie 2023, a avut loc lansarea lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”, ediţia nr. 21, realizată de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

carta alba 2023

Lucrarea reprezintă cea mai aprofundată analiză a sectorului IMM din România ce prezintă situația de ansamblu a mediului de afaceri în anii 2022 și 2023, dificultățile cu care se confruntă IMM-urile, nevoile și sursele lor de finanțare, modalitatea în care inovează, intenția de accesare de fonduri nerambursabile sau criteriile de care țin cont în alegerea partenerului de business, constituind baza pentru propuneri de strategii cu privire la viitoarele direcţii de susţinere şi dezvoltare ale mediului de afaceri românesc.

În cadrul evenimentului au avut intervenții: Florin JIANU, Președinte CNIPMMR; Prof. Univ. Dr. Ovidiu NICOLESCU, Prezentarea lucrării “Carta Albă a IMM-urilor din România 2023”; Florin SPĂTARU, Consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului; Ștefan Radu OPREA, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului; Victor NEGRESCU, Europarlamentar; Alin ANDRIEȘ, Secretar de stat, Ministerul Finanțelor; Teodora Elena PREOTEASA, Secretar de stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; Dumitru NANCU, Director general FNGCIMM; Matei CĂLIN, Director General GROUPAMA;  Mihaela IORGA, Business Development Director Corporate BCR.

Cele mai importante aspecte semnalate în cadrul lucrării sunt următoarele: principalele evoluţii contextuale cu influenţă negativă asupra activităţii IMM-urilor: 53.91% situația economică mondială, 47,46% insuficienta capacitate a guvernului, parlamentului etc. de a  gestiona problemele economice, 45,68% predictibilitatea redusă a mediului pentru IMM-uri, 33,33% birocrația excesivă; Inflația (56,45%), scăderea cererii interne (42,16%), costurile ridicate ale creditelor (33,84%), pregătirea și menținerea personalului (31,48%), incertitudinea evoluțiilor viitoare (31,76%), concurența neloială (28,99%), creșterea nivelului cheltuielilor salariale (28,02%), întârzierile la încasarea contravalorii facturilor de la firmele private (27,32%) sunt principalele dificultăţi în activitatea IMM-urilor; 22,16% din IMM-uri au estimat că evoluția mediului de afaceri va fi favorabilă dezvoltării business-urilor lor ; 54,28% dintre aceştia intenţionează să acceseze fondurile structurale în 2023; 58,18% dintre IMM-uri se vor autofinanța în anul 2023.

”Am fost onorat să mă adresez antreprenorilor și să le transmit că toate programele care sunt gestionate de către MEAT vor fi deschise în acest an, iar banii vor fi plătiți la timp către companii, în conformitate cu contractele semnate. Acesta este parteneriatul corect între stat și mediul de afaceri. I-am informat de asemenea despre calendarul pe care îl propun pentru programul național pentru industria materialelor de construcții ConstructPlus. Dialogul, consultarea reală vor continua pentru că,  doar împreună putem găsi cele mai bune programe de sprijin, cu ghiduri simplificate, pentru a dezvolta companiile românești” a ținut să transmită în mesajul său ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan Radu Oprea.

 

”Am subliniat nevoia unui sprijin mai consistent din partea Uniunii Europene pentru micile companii și necesitatea unui Pact European pentru IMM-uri. Nu în ultimul rând, am prezentat oportunitățile de finanțare europene pentru antreprenorii din România, arătând că există noi inițiative pe care țara noastră nu le poate rata.  Îmi doresc ca piața unică europeană să ofere pentru IMM-urile din România condiții echitabile și șanse reale pentru a-și atinge potențialul” a spus și europarlamentarul Victor Negrescu.

                             Reforma să înceapă cu structura statului

”Carta Alba a IMM-urilor este o lucrare de referință, o lucrare folosită de toți partenerii,  fie naționali sau internaționali în fundamentarea politicilor publice, ediția din acest an fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. În această perioadă marcată de multe zvonuri,  facem un apel la rațiune și echilibru, mediul de afaceri fiind un partener profesionist, care asteaptă onestitate din partea Guvernului și solicită acestuia ca regulile să fie respectate și să rămână neschimbate în perioada exercițiului fiscal. Așteptăm ca reforma să înceapă cu structura statului, iar implementarea noilor măsuri să fie fundamentate în baza unor analize de impact, cheia fiind consultarea partenerilor sociali.

 

 

Guvernul are obligația de a-și asuma atât măsurile pe care le adoptă, cât și consecințele economico-sociale ale acestora. Reiterăm apelul către Guvern de a-și îndrepta atenția către fondurile europene și independența energetică a țării, domeniul energetic având o influență hotărâtoare asupra scăderii inflației.”, a conchis Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

 

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share