Consiliul Județean Timiș sărbătorește „Ziua Culturii Naționale” printr-o serie de evenimente și expoziții organizate de către instituțiile culturale aflate în subordinea administrației județene. Activitățile aduc un omagiu poetului Mihai Eminescu, simbol al literaturii române, la 175 de ani de la nașterea sa.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” organizează în data de 15 ianuarie expoziția de presă care include numărul Revistei „Familia”, în care a debutat poetul național Mihai Eminescu. Aceasta va putea fi vizitată la Secția Documentar Periodice a B.J.T. – Bastion Maria Theresia, corp A, începând cu ora 10:00.
De asemenea, la Secția de Arte „Deliu Petroiu”, va avea loc, începând cu ora 10:30, un maraton de poezie „De la mic la mare”. Elevii de la ciclurile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal împreună cu reprezentanții Cenaclului Asociației Seniorilor din Timișoara vor recita poezii din opera lui Mihai Eminescu.
Muzeul Național de Artă Timișoara oferă publicului iubitor de artă, acces gratuit la expozițiile care valorifică patrimoniul istoric și multicultural.
- Expoziția ”Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
- Expoziția „Krausz – Expresii ale modernismului”;
- Expoziția „De Anima” semnată de Gheorghe Fikl, în Sala Barocă;
- Expoziția „Bufetul Simțurilor@Galeria ARCADA”, în Galeria Arcada;
- „Mundus”, de artistul Doru Tulcan;
- „MNArT Open View”, prezintă publicului lucrarea „Hyphen – Cratimă”, semnată de artistul Paul Neagu.
- Expoziția temporară „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească” – Dialoguri multiculturale, secolele XVII-XX;
- Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
- Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
- Expoziția permanentă „O privire de aproape”, din colecția Corneliu Baba.
Accesul gratuit oferit de MNART nu include expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”. Aceasta poate fi vizitată conform tarifelor disponibile pe site-ul https://mnart.museum/.
Muzeul Național al Banatului propune următoarele expoziții:
- „170 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj (1853 – 2023), etaj 1, hol;
- „Spațiile Oravitzan”, Bastionul Maria Theresia, hol etajul 1;
- „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, Bastion, mansarda B2;
- Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
- Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter.
De asemenea, în cadrul expoziției „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, vor avea loc două tururi ghidate de la orele 11:00 respectiv 15:00.
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Timiș, organizează șezătoarea literară „Eminescu și Banatul”, începând cu ora 11:00.
Totodată, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș va avea loc evenimentul „Cultura sufletului”, găzduit de Școala de Arte Timișoara, de la ora 11:00, în Galeria Pod. Cu acest prilej, profesorii și cursanții vor interpreta poezii din repertoriul poetului Mihai Eminescu, precum și melodii din patrimoniul culturii române, urmate de dialoguri interactive.
În acest context, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, pune în scenă un spectacol-lectură, dedicat lui Mihai Eminescu, „Iubirea Eminescu & Veronica”, iar în 16 ianuarie spectacolul tradițional „Făt-Frumos din lacrimă”. Biletele pot fi achiziționate atât de la casieria teatrului, cât și online, accesând linkul: https://www.bilete.ro/cauta/?q=teatrul+merlin.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului