Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cea mai mare și mai reprezentativă organizație sindicală a ceferiștilor din România, afiliată la Blocul Național Sindical, anunță public că în data de 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment, care are scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns, în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat.
” Precizăm că întreaga procedură de declanșare a conflictului de muncă, potrivit dispozițiilor legale în materie, a fost parcursă iar “detaliile” prin care s-a încercat amânarea sau anularea protestului nostru au fost la rândul lor, depășite, rezolvate.

Din păcate, așa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problematica căii ferate, aflată, așa cum bine se știe, de ani și ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiștii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorități formulată cu claritate și public de către lucrătorul feroviar.
Motivele pentru care am decis să organizăm greva de avertisment din 15 septembrie sunt multiple:
– Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.
– Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea infrastructurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.
– Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern. Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema.
– Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.
– Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.
Iată câteva dintre cele mai importante probleme care rămân nerezolvate. Trebuie doar să mai amintim despre condițiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalații, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigențele siguranței circulației feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii și improvizațiilor inginerilor și lucrătorilor feroviari.
Ca atare, cerem mass media și societătii românești, în ansamblul acesteia, să ofere atenție grevei de avertisment pe care o organizăm și solicităm înțelegere tuturor beneficiarilor de transport fața de acțiunea noastră de protest social
Dacă am ajuns în acest punct, asta înseamnă că tot ce se putea discuta s-a discutat și tot ce se putea negocia s-a negociat
Nici un fost ministru al transportului și nici actualul, nu va putea spune că Federația Naționala Feroviară Mișcare Comercial Vagoane nu a dat dovadă de flexibilitate și înțelegere și nu a avut răbdarea cuvenită. Însă, nici răbdarea nu s-a dovedit a fi o soluție.

De această dată însă, colegii noștri, ceferiștii sindicaliști din România, ne-au mandatat să anunțăm întreaga societate că pe 15 septembrie 2023, greva noastră de avertisment vine să atragă atenția asupra unor teme care nu mai pot fi ținute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului.
Problemele sunt foarte grave și privesc direct economia și societatea românească” transmit cei de la Federatia Națională Mișcare Comercial Vagoane.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026