În fiecare zi, viața a zeci de timișeni depinde de sângele donat de semenii lor, astfel că 20 de angajați ai Direcției de Prestări Servicii Timiș, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, s-au alăturat unei campanii instituționale de donare de sânge. Angajații direcției s-au mobilizat și s-au prezentat astăzi, 28 iulie, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara, pentru a dona sânge.
Printre participanți s-a numărat și directorul Direcției de Prestări Servicii Timiș, Ciprian Trocan, acesta subliniind importanța conștientizării nevoii de sânge în rândul comunității: „Felicit și mulțumesc colegilor care au răspuns acestui demers umanitar! Merită să înțelegem cu toții că donarea de sânge este un gest normal și sănătos și nu avem nevoie de alte drame ca să facem un lucru atât de simplu”.
Prin acest gest de bunăvoință, angajații instituției au dorit să-i încurajeze și să-i motiveze pe cei din jurul nostru prin propriul exemplu ca să salveze vieți prin donarea de sânge. La nivel național încă ne confruntăm cu un deficit major de donatori de sânge, numărul acestora fiind mult sub necesarul medical.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut






EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice