Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

22 de jandarmi au fost avansați în grad cu ocazia Zilei Naţionale a României

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa a avut loc astăzi, 29 noiembrie a.c., festivitatea de avansare în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, a unui număr de 22 de jandarmi, care în activitatea desfășurată s-au distins prin modul de executare a misiunilor, rezultate deosebite obținute în îndeplinirea atribuțiilor, pregătire profesională și comportare demnă.

Astfel, 2 ofiţeri şi 20 de subofiţeri au primit o tresă în plus pe epoleţi, într-un cadru festiv de la colonel Matei Mihai,  împuternicit inspector șef, care le-a înmânat noile grade, i-a felicitat pentru efortul depus în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate şi le-a cerut să se implice activ în muncă pentru desfăşurarea în condiţii optime a tuturor activităților.

De asemenea, un ofițer și un subofițer au fost recompensați cu distincția de serviciu “pentru îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate”.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share