Au rămas 10 săptămâni până la startul ediției a 5-a a Ultramaratonului Autism 24 de ore Marea Neagră.
Pentru prima dată în istoria competiției, evenimentul nu se va mai desfășura pe nisipul din stațiunea Mamaia, ci va avea loc în 30 de orașe din întreaga țară. Competiția este organizată de Centrul Psihologic “Marea Neagră” și are ca scop promovarea dreptul la integrare în comunitate a persoanelor cu dizabilități, iar 30 de proiecte umanitare din întreaga țară vor putea fi finanțate grație sportivilor amatori sau profesioniști care își vor depăși limitele la acest eveniment.
“Având în vedere situația actuală de criză cauzată de pandemia Covid-19, am decis că, anul acesta, pentru siguranța participanților, trebuie adaptat evenimentul, deoarece desfășurarea unui eveniment care adună foarte mulți oameni la linia de start, nu este posibilă în condiții de siguranță deplină. Orice măsură de distanțare socială și siguranță impusă de către noi, nu ar putea elimina riscul îmbolnăvirii alergătorilor, iar sănătatea este lucrul cel mai important. Pentru ediția din această toamna am permis înscrierea a 30 de echipe, care vor alerga fiecare în alt oraș, astfel încât startul se va da în același timp în 30 de orașe diferite din România”, declară psihologul Adrian Gemănaru, președintele Centrului Psihologic “Marea Neagră”.
Timp de 24 de ore, fiecare echipa, formată din 20 de persoane, va alerga pe un traseu stabilit împreună cu organizatorul evenimentului. Totodată, fiecare echipă va fi monitorizată de către un arbitru, iar transmisia video va fi asigurată non-stop de la locația fiecărei echipe cu ajutorul unui studio de televiziune.
Partener eveniment – Synevo Romania
Partener principal al eveniment este Synevo România, care susține evenimentul Autism24h Marea Neagră, încă de la prima ediție din 2017.
„Salutăm decizia organizatorilor de a continua proiectul „AUTISM 24h Marea Neagră”, adaptându-l contextului actual. Într-o perioadă ca aceasta, nevoile copiilor cu autism, și nu numai, sunt și mai pronunțate. Suntem bucuroși că putem susține acest eveniment caritabil și, implicit, cele 30 de cauze pentru care sute de oamenii cu inimă mare din întreaga țară vor alerga pentru a-și ajuta semenii aflați în dificultate. De 25 de ani Synevo România este alături de pacienții și medicii din toată țara, contribuind prin diagnosticul de laborator la luarea celor mai bune decizii medicale, inclusiv în cazul tulburărilor din spectrul autist”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.
Autism24h, eveniment caritabil
Fiecare echipă înscrisă în concurs poate alege un proiect social din comunitatea în care trăiește și poate iniția o campanie de strângere de fonduri pentru acel proiect. Fiecare kilometru alergat de către echipă va fi recompensat cu o donație de 10 lei, pe platforma www.alergpentruautism.ro.
“La Pașcani, o echipă inimoasă de 20 de alergători va strânge fonduri pentru ca o mamă cu 6 copii, agresată fizic și psihic de către tată, a avut curaj să fugă cu cei 6 copii și să se stabilească în comuna Hărmănești, județul Iași.
Astfel, va avea nevoie de ajutorul nostru pentru a reuși să se întrețină și să-și crească minunații copii. La Pitești, Asociația ATSA Argeș a realizat primul model de manuale auxiliare adaptat pentru copiii cu nevoi speciale, iar organizația va strânge fonduri pentru ca 5.000 de copii din România să primească aceste manuale.
La Tulcea, spre exemplu, se vor strânge fonduri pentru ca 70 de copii dintr-un centru de plasament să poată să primească haine noi și să se bucure de multe alte suprize”, declară psihologul Adrian Gemănaru, organizatorului evenimentului Autism24h „Marea Neagră”.
Pe lângă cele 30 de proiecte sociale, va fi realizat și un proiect național de care vor beneficia toți copii diagnosticați cu autism din România.
Startul va fi dat sâmbătă, 19 septembrie, începând cu ora 10, concursul se va finaliza duminică, după 24 de ore. Participanţii vor alerga în buclă, ziua şi noaptea, astfel încât, echipa, care va adună cei mai mulți kilometri, va fi declarată câștigătoare.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara
Consiliul Județean Dâmbovița continuă investițiile în localitățile din județ. 23 de UAT-uri, parte din cea mai recentă etapă a PJDL