Crucea Roșie Română, Procter&Gamble și PROFI au echipat 41 de maternități de stat din România cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, necesare pentru a oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață. Donația face parte din campania ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”.

„Maternitatea este locul în care cei mici iau contact pentru prima dată cu mediul extern, fiind un spațiu esențial atât pentru starea lor de bine, cât și a mamelor. Astfel, într-un efort colectiv, ne-am propus ca prin aceasta inițiativă să transformăm mai multe secții de nou-născuți din țară într-un loc mai bine echipat, care răspunde nevoilor acestora. Ne bucurăm să fim alături de o inițiativă atât de frumoasă, care ne-a invitat, pe fiecare din noi, la un exercițiu de solidaritate.” a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.
Campania s-a desfășurat în perioada iunie – septembrie 2017 în magazinele PROFI. Beneficiind de forța brandurilor Ariel, Lenor și Pampers, P&G a alocat resurse semnificative pentru a sprijini acest demers. O parte din valoarea vânzărilor cumulate prin comercializarea celor trei produse din toate magazinele PROFI participante în campanie a fost direcționată către această cauză. Identificarea nevoilor imediate existente în cadrul maternităților de stat a fost făcută cu sprijinul Crucii Roșii Române iar distribuția materialelor a demarat în decembrie.
Această acțiune este cea mai bună dovadă că atunci când branduri puternice, ONG-uri și retaileri se unesc, pot avea un impact pozitiv în comunități și pot fi o forță dedicată binelui, o forță pentru creștere. P&G, PROFI și Crucea Roșie Română și-au propus prin acest proiect să ofere nou-născuților confortul necesar pentru a le face venirea pe lume cât mai frumoasă.

Despre Procter&Gamble
P&G deservește clienți din întreaga lume având unul dintre cele mai puternice portofolii de mărci importante, de calitate şi de încredere, precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, head&shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®. Comunitatea P&G cuprinde operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vizitați http://www.pg.com pentru ultimele știri și informații despre P&G și mărcile sale.
Despre PROFI
Prin magazine prezente în peste 365 de localități și cu mai mult de 12.000 de angajați, PROFI (www.profi.ro) este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România și se implică social pe multiple planuri pentru a veni în sprijinul copiilor.
Despre Crucea Rosie Romana
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistența umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.
DIRECTOR Cruce Roșie Dâmbovița,
Popescu Gheorghe

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista