Fondul European de Investiții (FEI) a semnat un acord de garantare cu REDI Economic Development S.A. (REDI).
Fondul European de Investiții (FEI) a semnat un acord de garantare cu REDI Economic Development S.A. (REDI), care va pune la dispoziție 4,65 milioane EUR pentru a îmbunătăți accesul la finanțare pentru antreprenorii care își desfășoară activitatea în comunitățile de romi din România, Bulgaria, Serbia și Macedonia de Nord.
Această inițiativă, susținută de Uniunea Europeană și prevăzută în Programul UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI), va avea un impact puternic asupra comunităților de romi, asigurând finanțare unui număr de peste 300 de întreprinderi mici și crearea a cel puțin 1.000 de locuri de muncă. Fondurile vor fi disponibile pentru microîntreprinderile active în comunitățile rome marginalizate, acestea putând contracta împrumuturi de până la 25.000 EUR.
Pe lângă sprijinul financiar, REDI le va oferi și asistență tehnică antreprenorilor, cu scopul de a sprijini informarea acestor comunități de romi și de a înțelege nevoile lor specifice de dezvoltare a întreprinderilor. Este primul instrument financiar al UE destinat în mod specific comunităților de romi, care va asigura oportunități de angajare favorabile incluziunii și dezvoltarea de produse și servicii financiare specifice pentru acest grup.
Comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat: „UE este o uniune a egalității: aceasta promovează în mod activ incluziunea socială și economică a persoanelor marginalizate din societățile noastre. Al treilea principiu al Pilonului european al drepturilor sociale este dreptul la șanse egale, un element esențial al unei economii sociale de piață. Programul EaSI finanțat de UE va contribui la abordarea discriminării care persistă în Uniunea Europeană și le va permite antreprenorilor din comunitățile rome marginalizate să își îndeplinească ambițiile în materie de afaceri.”
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara