5 organizaţii şi grupuri civice sunt finanțate cu 245.000 lei printr-o nouă ediţie a programul Fondul pentru un viitor mai bun în comunități la Timişoara

Printre inițiativele finanțate prin program de către Fundația Comunitară Timișoara și Lidl România, se numără crearea de mici locuințe modulare pentru locuire socială și incluzivă, întâlniri cu arta prin experiențe directe, activităţi de revitalizare a curţilor şcolare, evenimente și intervenții în spațiul public pe teme legate de sănătate mintală şi stare de bine.

Fundația Comunitară Timişoara și Lidl România anunță câștigătorii timişoreni de micro-granturi nerambursabile din cadrul programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Programul este finanțat de Lidl România cu peste 1.225.000 de lei și implementat în mai multe orașe din țară (Râmnicu Vâlcea, Râșnov, Miercurea Ciuc şi Suceava) în ediția a IV-a. La Timişoara demersul este coordonat de Fundația Comunitară Timişoara și dispune de 245.000 lei pentru finanțarea de inițiative care îmbină preocuparea pentru mediu, cu educaţia şi participarea comunitară.

Finanțările au fost acordate pe bază de concurs de proiecte, precedat de sesiuni online de îndrumare și mentorat individual, la care au putut lua parte toți cei interesați să aplice. În urma concursului au fost selectate 5 proiecte finaliste care vor pune în practică idei diverse pentru mediu natural, spaţiu public şi educaţie. Astfel:

● ,,building a home” este un proiect de locuire socială, incluzivă, dezvoltat de Asociaţia Culturală PLAI şi UnLoc, prin care containere maritime vechi sunt recondiționate şi transformate în locuințe modulare, din dorința de a produce o schimbare în procesul greoi al dezinstituționalizării adulților cu dizabilități și a oferi o alternativă traiului în instituțiile segregate.
● Asociaţia Culturală Diogene prin proiectul ,,Capitala în curtea ta” încurajează comunități să transforme 8 curţi şcolare în grădini urbane și spații de învățare pentru toată familia, în galerii pentru expoziții în aer liber și scene pentru micro-stagiuni culturale.
● Asociaţia de Intervenție si Regenerare Comunitară își propune realizarea unei grădini urbane în curtea Liceului William Shakespeare și activarea spațiului prin acțiuni deschise tuturor.
● Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara doreşte să aducă ,,Arta în comunitate” prin întâlniri între artişti şi public şi ateliere creative de reciclare şi upcycling.
● Grupul de iniţiativă Superhumans RO va aduce în atenția comunității timișorene subiectul sănătății mintale prin proiectul lor ,,Superhumans – Psihoeducație pentru Timișoara”.

Selecția finală a proiectelor a fost realizată de către un juriu dedicat, format din specialişti în domenii legate de temele Fondului, împreună cu un membru din Consiliul Director al Fundației Comunitare Timişoara şi un reprezentant Lidl România.

„De 6 ani susținem organizaţii şi oameni cu inițiativă, care schimbă în bine comunitățile în care trăiesc. Apreciem curajul organizațiilor și grupurilor de inițiativă să iasă în spațiul public al orașului cu activități care îmbină preocuparea pentru mediu, educația şi implicarea comunitară.”, a spus Teodora Borghoff, Director programe, Fundația Comunitară Timișoara.
O cronică a programului, noutăți din proiecte, precum și fotografii de la activități le veți găsi pe pagina web a programului https://fondulpentruunviitormaibun.ro/ şi https://www.fctm.ro/ sau pe pagina de Facebook Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timiş și Fundația Comunitară Timişoara

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share