Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

8000 de euro pentru cercetătorii din programul Orizont 2020

Cercetătorii care lucrează în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană vor primi un salariu cel puțin la fel de mare ca atunci când sunt implicați în proiecte naționale. În plus, ei vor fi eligibili pentru o retribuție suplimentară de până la 8.000 de euro, pe an. Comisia a decis luni, 27 februarie, introducerea acestei modificări privind salarizarea în programul de finanțare a cercetării și inovării Orizont 2020.  

Carlos Moedas, comisarul european pentru cercetare, știință și inovare, a declarat:

“A fost găsită o soluție pentru o problemă serioasă, facilitându-se astfel participarea tuturor cercetătorilor în proiecte Orizont 2020. Ea va contribui la reducerea diferențelor salariale dintre cercetători și, la final, va permite diferitelor țări să își păstreze cele mai talentate minți. Este o dovadă a importanței pe care o acordăm partajării excelenței și reducerii disparităților în domeniul inovării.”

Prin modificarea menționată, Comisia a ajustat conceptul de salarizare din Formularul-model de acord de finanțare nerambursabilă (grant) din programul Orizont 2020, pentru a-l pune în concordanță cu practicile naționale. Noua măsură se aplică retroactiv în toate proiectele în curs, finanțate prin Orizont 2020.

Context
Decizia de a modifica conceptul de salarizare a pornit de la angajamentul Comisiei Europene, luat în 2016, de a găsi soluții pentru diferențele de salarizare ce existau între prevederile legislațiilor naționale și normele ce gestionează programul Orizont 2020. Aceste diferențe aveau un impact nedorit asupra participării în program a cercetătorilor din statele membre cu nivel redus al salariului de bază.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share