DEKRA, cea mai mare organizație nelistată la bursă din lume, din domeniul Testărilor, Inspecțiilor, Certificării și Trainingului lansează în data de 7 septembrie primul centru de evaluare dedicat autoturismelor rulate din România, localizat în Braşov.
Compania se așteaptă să genereze din noua linie de business venituri de peste 1 milion de euro în primul an, obiectivul de dezvoltare fiind de a deschide 25 de centre de testare la nivel național, până la sfârșitul anului 2022.
Conform datelor deţinute de ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România), înmatriculările de autoturisme rulate în România au ajuns în august 2021 la cifra de 34.828 unităţi, o creştere de +17.03 % faţă de august 2020.
Pe primele opt luni din 2021, nivelul înmatriculărilor de autoturisme rulate în România a atins nivelul de 270.016 unităţi, o creştere de 11.82% faţă de perioada similară din 2020, respectiv 241.565 unităţi.
„Piaţa de autoturisme rulate din România este una importantă, în creştere, motiv pentru care ne dorim să contribuim cu know-how-ul şi expertiza DEKRA la această dezvoltare accentuată. Evaluarea şi verificarea autoturismelor rulate se bazează pe o reputaţie internaţională, DEKRA fiind cel mai mare furnizor de servicii de evaluări și inspecții auto la nivel mondial, clienții noștri din România putând să beneficieze de o imagine completă, imparțială și credibilă privind starea autoturismului rulat pe care doresc să îl cumpere sau vândă”, declară Ionuţ Muntean, Director Executiv, DEKRA România.
„Ne propunem ca prin lansarea noului serviciu de evaluare să aducem o îmbunătăţire în piaţă prin simplificarea şi transparentizarea procesului de vânzare-cumpărare a autoturismelor rulate. Pachetul de inspecții DEKRA eVAL aduce servicii integrate de verificări profesioniste auto iar prin pachetele puse la dispoziţie, atât cumpărătorii cât şi vânzătorii pot alege din aceste soluţii în funcţie de nevoi şi de buget. Totul într-o manieră facilă şi rapidă, putând afla informaţii despre starea generală a autoturismului rulat, elementele de caroserie, funcţionarea motorului, istoricul de daune din România şi din Europa dar şi corectitudinea kilometrajului”, declară Cristian Flămînzeanu, responsabil de această linie de business, în cadrul DEKRA România.
Serviciul DEKRA eVAL cuprinde 3 tipuri de inspecţii: DEKRA Essentials (durează 30 de minute şi costă 300 RON), DEKRA Complete (durează 60 de minute şi costă 400 RON) şi DEKRA Safety (durează 90 de minute şi costă 500 RON) şi se adresează conducătorilor auto care doresc să securizeze tranzacțiile aflându-se fie în postura de cumpărător, fie în cea de vânzător a unui autoturism rulat.
Despre DEKRA
DEKRA a fost înființată în 1925 în Germania şi este cea mai mare organizație nelistată la bursă din lume din domeniul Testărilor, Inspecțiilor, Certificării și Trainingului, cu peste 45.000 de angajaţi în aproximativ 60 de țări din toate cele șase continente. În anul 2020, grupul DEKRA a generat venituri în valoare totală de peste 3 miliarde de euro, efectuând peste 27 milioane de inspecții și evaluări auto și fiind acreditată în peste 20 de țări ca și Autoritate de Certificare.
DEKRA România a fost înființată în anul 2005, are un portofoliu diversificat de clienți, de la cei mai mari jucători din industria auto, la companii din domeniul producției industriale, servicii financiare, logistică, Retail și HoReCa, pentru care oferă servicii de evaluări și inspecții auto, servicii de training tehnic și soft-skills, servicii în domeniul optimizării proceselor și al digitalizării, certificări ale sistemelor de management, audituri și evaluări pe baza cerințelor clienților.
Detalii privind DEKRA eVAL:
https://www.dekra-autoreport.com
Contact:
dekra@dekracert.ro
eval@dekracert.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG