Europarlamentarul Maria Grapini informează românii în privința banilor alocați prin PNRR:„Cine răspunde de neprimirea miliardelor de euro la timp? Trebuie să răspundă cei care au creat haosul, sub bagheta președintelui Iohannis!”
În calitatea sa de membru al Comisiei Control bugetar al PE, europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, membru în grupul S&D, informează cetățenii în privința condițiilor de primire a banilor alocați prin Programul de Reziliență și Redresare (PNRR).
Potrivit eurodeputatului Grapini, Fondurile pentru Redresare se vor acorda după o nouă metodă, bazată pe ținte intermediare și performanță/eficiență economică, în acest sens existând controale stricte ale Comisiei Europene pentru a verifica îndeplinirea țintelor intermediare.
De asemenea, Maria Grapini a menționat că vor fi verificate și procedurile folosite pentru atingerea țintelor, a indicatorilor puși de fiecare stat membru în PNRR.
“Statele membre trebuie să se asigure că achizițiile publice respectă Directiva europeană care prevede mai multe criterii clare pentru cel care adjudecă licitația. Concret, trebuie să se asigure că nu există dublăfinanțare, conflict de interese sau corupție. În cazul în care nu se ating țintele, se va stopa finanțarea”, a precizat europarlamentarul umanist. Totodată, europarlamentarul Maria Grapini a completat că, din cele 26 de planuri de reziliență depuse la nivelul UE, s-au aprobat 22, iar 16 state au primit deja avansuri.
“România nu a primit încă avans deoarece, pentru a primi avans, statele membre trebuie să depună declarația de gestiune (toate condițiile de acord), rezumatul auditurilor anexate. Din păcate, România nu are guvern titularizat care să trimită aceste documente. Cine răspunde de neprimirea miliardelor de euro la timp? În mod normal, ar trebui să răspundă cei care au creat haosul, sub bagheta președintelui Klaus Iohannis”, a declarat Maria Grapini.
Totodată, europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, membru în grupul S&D, a criticat dur eșecul măsurilor autorităților în privința combaterii pandemiei. ”Constatăm, la aproape doi ani de la debutul pandemiei, că sunt specialiști care nu au fost consultați în privința strategiei de combatere a pandemiei și, în schimb, au fost aduși oameni, până la nivelul ministrului Sănătății, care nu sunt de specialitate și nu au experiență în bolile infecțioase. Acestea sunt greșeli care au dus la consecințe grave și pentru care cei vinovați trebuie să răspundă. Să fie clar: toți cei responsabili care au cheltuit sume uriașe de bani pe altceva decât pe îmbunătățirea stării de sănătate a populației trebuie să răspundă nu numai cu funcția, dar și din punct de vedere juridic!”, a punctat eurodeputatul Grapini.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026