Sub auspiciile Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC), Universitatea de Vest din Timișoara (RO) și Institutul Regal pentru Relații Internaționale – EGMONT (BE) au organizat prima ediție (pilot) a cursului avansat „Competențe Diplomatice în Securitate și Apărare”. Programul, desfășurat între 25-28 octombrie, a reunit 24 de participanți cu înaltă calificare în domenii profesionale precum poliție, apărare, diplomație, dar și cu alte profesii civile, din statele membre UE, misiunile UE, ONU și mediul academic. Acest curs este un nou proiect al parteneriatului dintre ESDC și UVT, fiind propus ca urmare a reușitei anterioare, din cadrul cursului de bază derulat anterior în România, în iunie 2021, sub genericul „Competențe diplomatice pentru misiuni CSDP”.
Noul program a răspuns nevoilor de formare identificate, acest curs avansat aprofundând cunoștințele existente în domeniul diplomației, abordând subiecte sensibile legate nevoia de diplomație și competențe diplomatice în contextul diferitelor sfere de securitate. Accentul a fost pus în primul rând pe sesiunile interactive, pe împărtășirea experiențelor și pe exemplele de „bune practică” din domeniu, astfel că au fost abordate și subiecte culturale sensibile, relevante pentru strategiile de acțiune securitară.
În ultima zi a desfășurării programului, cursanților le-au fost înmânate diplomele de absolvire a cursului. La ceremonie au participat Ambasadorul Călin Ionuț Ungur, reprezentantul permanent al României în Comitetul Politic si de Securitate al UE, dl. Dirk Dubois, Directorul ESDC, precum si directorii cursului, Prof. Dr. Sven Biscop (EGMONT), Prof. dr. Silviu Rogobete (UVT) si Dr. Georgică Panfil (ESDC). Cu această ocazie au fost analizate și oportunitățile de dezvoltare a competențelor prin viitoarele programe de pregătire organizate de către UVT sub auspiciile Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC).
Despre contribuția UVT în dezvoltarea culturii de securitate europeană, rectorul acestei instituții academice, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, subliniază: „Cartea de vizită a Universității de Vest din Timișoara este acum apreciată și în nișa foarte specializată a studiilor de securitate, la nivel european, după ce am dezvoltat încă un program ce s-a alăturat activităților Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC) al UE. Suntem onorați să contribuim direct în susținerea culturii de securitate, atât acasă, în țară, dar și în întreaga Europă, prin programe de formare internaționale, la care UVT este co-organizator”.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara