Având în vedere dificultățile economice din perioada pandemiei, o serie de aeroporturi din România au solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru aeroporturile care în 2019 au înregistrat un trafic mai mare de 200.000 pasageri, dar mai mic de 3 milioane pasageri, și care se confruntă acum cu pierderi datorate cheltuielilor de exploatare din perioada 01.07.2020 – 31.12.2021. Printre acestea se numără și Aeroportul Internațional Timișoara – „Traian Vuia”, alături de aeroporturile din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Bacău, Craiova și Suceava. Guvernul a aprobat bugetul destinat susținerii acestor solicitări. Astfel, aeroporturile din Timișoara și Cluj-Napoca vor primi sumele cele mai importante, câte 9.000.000 lei fiecare. Ele vor fi acordate cu respectarea prevederilor „Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de sprijinire a economiei, în contextul actualei epidemii de Covid 19”, emis de Comisia Europeană la data de 19 martie 2020 și modificat ulterior, ultima dată la 28 ianuarie 2021. Noi preconizăm să intrăm în posesia acestei sume până la data de 31.12.2021.
Pentru că am constatat un interes crescut în „zona verde”, dorim să venim în întâmpinarea acestui interes prin realizarea unor investiții și proiecte prin care să punem în valoare energia regenerabilă astfel încât beneficiul să fie unul dublu. Odată cu reducerea emisiilor poluante să realizăm și reduceri ale costurilor cu energia prin valorificarea potențialului oferit de plasamentul Aeroportului Internațional Timișoara – „Traian Vuia”. Ne propunem astfel să dezvoltăm un parc fotovoltaic, care să susțină energetic infrastructura și activitatea atât în zona de trafic de pasageri, cât și în cea a transportului de tip cargo. Suntem totodată interesați de realizarea unui transport sustenabil prin dezvoltarea unui parc auto complet electric pentru activitatea de handling, precum și de realizarea unor puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice, atât ale pasagerilor, cât și ale vizitatorilor.
Nu în ultimul rând, pentru că prevenția este cea mai eficientă și înțeleaptă măsură în orice situație, suntem interesați de actualizarea și dezvoltarea sistemului de protecție a infrastructurilor IT&C pentru securitatea națională împotriva amenințărilor cibernetice cu scopul sporirii capabilităților de identificare a posibilelor atacuri și creșterea securității cibernetice.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026