„În valul patru am avut cea mai mare mortalitate înregistrată în UE. O fatalitate de 3%. Ne dorim ca acest lucru sa nu se mai întâmple, și facem tot ce este posibil, din punct de vedere organizatoric, încât să fim pregătiți.
În acest moment nu avem la îndemână decât măsurile de sănătate publică care se referă la distanțare, folosirea măștii, pe care le recomandăm. Insistăm foarte, foarte mult în ceea ce privește vaccinarea. Trebuie să găsim o soluție să revitalizăm această campanie de vaccinare, inclusiv prin implicarea profesioniștilor din sănătate în furnizarea de informații credibile și accesibile. Am adaptat actul normativ care permite extinderea rapidă a testării la nivelul cabinetelor de medicină de familie și sperăm să avem succes să putem depista cât mai repede persoanele bolnave (…) Certificatul COVID nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut s-o luăm, chiar dacă temporar, ca să putem gestiona mai bine situația. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să poată duce la adoptarea unui astfel de document, astfel încât să evităm trei lucruri majore: un lockdown care a afectat deja foarte serios viața economică, închiderea școlilor și numărul mare de decese”, a spus Alexandru Rafila.
„Insistăm pe măsurile de protecție și vaccinare, vrem sa facem ceva ca să creștem rata vaccinării. Extinderea rapidă a testării la nivelul cabinetelor de familie, speram să avem succes
- Am înființat o structură de coordonare a asistenței medicale, la nivelul Ministerului Sănătății. Lucrăm și avem datele în timp real.
- La nivel județean, acest grup operativ va colabora cu o structura de coordonare a asistenței medicale spitalicești din cadrul județului. Avem sprijinul prim-ministrului
- Vom pune la dispoziție lista centrelor de testare și de evaluare care există în fiecare județ. Ea va fi disponibilă pe site-ul ministerului cât și la nivelul fiecărui DSP
- Noi centre de evaluare pentru pacienți
- Extinderea capacității de testare
- S-a realizat ghidul de recomandări pentru monitorizare, evaluare, tratament și asistență medicală ambulatorie. Este deja la dispoziția medicilor de familie. Prevede inclusiv modul în care se prescriu medicamentele antivirale
- S-a cerut o situație clară a instalațiilor electrice din spitale și a celor de oxigen, pentru evitarea incendiilor
- Tot marţi, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care permite medicilor de familie care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate să facă teste rapide antigen din proba nazo-faringiană pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Aceştia sunt obligaţi, ca până la ora 24.00 a zilei în care au făcut testul, să raporteze rezultatul în aplicaţia Corona Forms.
„Este posibil ca maximul atins în valul Delta să fie atins în 31 de zile, față de 52 de zile cât a durat față de valul anterior. Nu înseamnă neaparat că vom avea aceste 25.000 de cazuri. Dacă certificatul COVID ar fi introdus, panta ar fi mult mai lină”, a declarat Adriana Pistol.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara