Simona Halep o va înfrunta azi pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în runda a doua a turneului Australian Open, după ce sportiva sud-americană a întrecut-o pe Katie Volynets (SUA) cu 3-6, 6-2, 6-3, marţi, la Melbourne. Meciul lor e programat ultimul în sesiunea de seară pe Rod Laver Arena, în jurul orei 12.30, ora României.
Halep (31 ani), numărul 15 WTA, a trecut marţi de poloneza Magdalena Frech cu 6-4, 6-3, la a 12-a sa participare consecutivă la primul Grand Slam al anului. Halep şi Haddad Maia s-au întâlnit până acum o singură dată, în 2017, în turul al doilea la Wimbledon, românca impunându-se cu 7-5, 6-3. Dacă trece de Haddad Maia, Halep se va duela cu învingătoarea meciului dintre Emma Răducanu și Danka Kovinic.
Simona Halep a devenit cap de serie pe partea ei de tablou
Azi, Simona Halep a scăpat de trei dintre cele mai periculoase adversare. Atât favorita numărul 3, cât și favorita numărul 6 au fost eliminate în turul al doilea la Australian Open, ambele aflate pe partea de tablou a Simonei Halep. De asemenea, Elena Rybakina (Kazakhstan), cap de serie nr. 12, s-a retras din turneu. În acest context, Simona Halep a devenit capul de serie cel mai bine poziționat pe sfertul ei de tablou (nr. 14), fiind urmată de Emma Răducanu (nr. 17).
Clara Tauson a produs prima mare surpriză. Ea a eliminat-o pe favorita numărul 6, Anett Kontaveit, una dintre jucătoarele aflate în mare formă. Tauson s-a impus cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră și 20 de minute de joc.
Mai apoi, la doar câteva minute, Alize Cornet, ocupanta locului 61 WTA, a produs marea surpriză a zilei la Australian Open. Franțuzoaica în vârstă de 31 de ani a eliminat-o pe favorita numărul 3, Gabrine Muguruza, finalista din 2020 de la Melbourne. Cornet s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 28 de minute de joc. Halep se putea întâlni cu Muguruza în optimi, iar cu Kontaveit în sferturi.
Elena Rybakina (Kazakhstan) s-a retras în turul 2, la scorul de 4-6, 0-1 cu Shuai Zhang.
Așa arăta inițial traseul virtual al Simonei Halep până în finala Australian Open:
- Turul 1: Frech
- Turul 2: Haddad Maia/jucătoare din calificări
- Turul 3: Stephens/Răducanu
- Optimi de finală: Muguruza
- Sferturi de finală: Kontaveit
- Semifinale: Sabalenka
- Finală: Barty/Osaka
Toate meciurile de la Australian Open sunt în direct şi în exclusivitate pentru România pe aplicaţia Eurosport Player.
Sursa> Eurosport
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Concediul în TUNISIA – TOP ȘASE motive pentru care ar trebui să alegi această destinație în 2024
Siguranța pe munte depinde nu doar de experiență, ci și de respectarea acestor recomandări esențiale
Aproape două miliarde de lei pentru proiectele din sănătate