Ora de vară 2022: Când se schimbă ora în România? Vom dormi mai puţin! Precizări importante pentru români. Cum trebuie fixate ceasurile?
În 2022, România trece la ora de vară în noaptea de 26 spre 27 martie 2022, astfel că vom dormi mai puţin cu o oră.
În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00), şi ultima duminică din octombrie (ora 04:00 devine 03:00).
Ce efecte are schimbarea orei asupra organismului?
Unii specialiști consideră că schimbarea orei poate avea consecințe devastatoare din punct de vedere al sănătății pe termen lung. Mai mult, atât cadrele sanitare, cât și experții în domeniul medicinei susțin că schimbarea orei poate afecta în mod negativ organismul persoanelor care sunt nevoite să treacă de două ori pe an prin această schimbare.
Experții în domeniu mai spun că, o persoană are nevoie de una sau două săptămâni de la momentul modificării până la când organismul uman se obișnuiește cu noul fus orar.
Nemurirea există – cercetările unui fizician român despre vindecarea cancerului
De asemenea, schimbarea rutinei, dar și a orelor de somn pot declanșa anumite simptome. Printre acestea se numără: oboseală, insomnii, nervozitate, dureri de cap, dureri musculate, amețeală, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare sau modificarea apetitului.
Când vom reveni la ora de iarnă în 2022?
Revenirea la ora de iarnă se va face la toamnă, la data de 30 octombrie 2022, duminică, atunci când ora 04:00 va deveni ora 03:00, iar lumina solară va fi pentru mai puține ore pe cer, astfel încât noaptea devine mai lungă.
Anul trecut, trecerea la ora de vară a fost făcută la data de 28 martie. Pe de altă parte, trecerea inversă de la vară la iarnă s-a întâmplat la 31 octombrie 2021, tot în ziua de duminică.
Ce efecte are asupra organismului nostru trecerea la ora de vară?
O schimbare a orei ne perturbă somnul și ritmurile circadiene. Schimbarea ne poate afecta tiparul de somn timp de cinci până la şapte zile. Trecerea la ora de vară poate avea repercusiuni și asupra psihicului și sănătății.
„Organismul are nevoie de o perioadă de adaptare la noile condiții, iar această adaptare este stresantă pentru organism din punct de vedere fizic, cât și psihic.
În special, acest efort psihic de adaptare este resimțit la persoanele care sunt predispuse depresiei, anxietății, care au o viață nesatisfăcătoare.
Este vorba de persoane care resimt foarte greu schimbarea și o percep ca pe o destabilizare a vieții.
Această schimbare de oră ne face să conștientizăm că trecem într-un alt sezon și ne determină să observăm schimbările pe care le parcurge natura. Implicit, cei meteosensibili sunt afectați atât din punct de vedere psihologic, cât și somatic.
Se știe că vremea influențează starea de sănătate, și dacă starea de sănătate nu este una funcțională, și partea psihică este afectată.”, explică psihoterapeutul Keren Rosner, citate de gandul.ro.
stirilekanald.ro
Dumitru Constantin Dulcan: „Nu vom supraviețui fără întoarcerea la Dumnezeu!”
Plămânul trebuie tratat împreună cu intestinul gros. Cum păstrăm starea de echilibru în organism
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului