Cea mai recentă razie a Gărzii Naționale de Mediu (GNM), pe Dunăre, pentru combaterea braconajului piscicol s-a încheiat cu eliberarea în mediul natural a șase exemplare de sturioni vii, specii strict protejate și două de somn, confiscarea a sute de kilograme de crap și plătică și a mii de metri de plase ilegale și de pripon.
Timp de șase zile au fost controale ziua și noaptea, pe sute de kilometri de curs de apă, pentru prevenirea și commbaterea braconajului piscicol, începând din zona Cetate, din județul Dolj și continuând în zonele: Corabia (pe barajele Izbiceni, Rusănești și Babiciu ale râului Olt), Zimnicea, Giurgiu, Călărași (pe fluviul Dunărea și pe brațul Borcea), Pod Fetești, Pod Giurgeni, până în zona Hârșova, din județul Constanța.
„Au fost în teren două echipe de comisari din cadrul GNM, cu două ambarcațiuni și au parcurs sute de kilometri pe apă, pentru a depista orice încălcare a legii. Au fost ridicate, în vederea confiscării aproximativ 2.500 de metri de plase ilegale, 9.000 de metri de pripon și 10 vintire folosite pentru braconaj, iar sute de kilograme de pește din aceste plase au fost predate spre valorificare, conform legii. Într-un astfel de vintir au fost găsite și șase exemplare vii de sturion, specii strict protejate, printre care și unul cu o lungime de 1,15 metri, care au fost eliberate în mediul natural”, a declarat Marioara Artemis Gătej, comisar general al GNM.
Potrivit notei întocmite de echipele de control, rezultatele au fost următoarele:
– În zona Corabia, la confluența cu Râul Olt, au fost confiscați aproximativ 340 de metri de plase neautorizate, în aceste unelte fiind capturate 182 de kilograme de pește din speciile crap și plătică. Întreaga cantitate a fost predată spre valorificare, în condițiile legii, la o societate de profil din zona Corabia.
– În zona barajelor de pe Râul Olt au fost ridicați, în vederea confiscării, 9.000 de metri de pripon, instalați în vederea capturării peștelui. Într-un astfel de dispozitiv au fost găsite capturate două exemplare de somn în stare vie, ce au fost redate mediului natural, în aceeași zonă.
– În zona localităților Borcea și Unirea, jud. Călărași au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 1.500 de metri de plase de pescuit neautorizate instalate în vederea capturării peștelui. În aceste unelte au fost găsite capturate exemplare vii de crap subdimensionat, care au fost eliberate în mediul natural.
– În zona Pod Fetești au fost găsite instalate ilegal, pentru capturarea peștelui, 10 vintire care, de asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării.
– În zona Făcăieni-Pod Giurgeni, pe malul drept al Dunării, din județul Constanța, au fost găsiți și ridicați în vederea confiscării 500 de metri de plase ilegale. În aceste unelte au fost găsite capturate ȘASE exemplare de sturion, din care un exemplar de păstrugă și CINCI exemplare de cegă. Toate acestea au fost redate mediului natural, deversate în apă, în stare vie.
„Valoarea totală a uneltelor de pescuit ridicate în vederea confiscării și a peștelui este de aproximativ 15.500 lei. Echipele noastre vor continua controalele pentru combaterea acestui fenomen și în alte zone ale țării. Am primit deja sesizări în privința unor astfel de ilegalități și îi rugăm pe cei care mai au cunoștință de astfel de acte de braconaj să ne scrie toate detaliile pe gardamediu@gnm.ro”, a anunțat Marian Borondel, coordonatorul echipelor de control antibraconaj.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)