Începând de vineri, 20.05.2022, în muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” se vor efectua ample acțiuni de dezinsecție și deratizare pentru protejarea patrimoniului. Astfel, muzeele vor fi închise pe rând, câte o zi, după cum urmează:
Vineri, 20.05.2022
Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Târgovişte
Muzeul de Istorie, Târgovişte
Muzeul de Artă, Târgovişte
Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi, Târgovişte
Casa – Atelier Gheorghe Petraşcu, Târgovişte
Muzeul „Vasile Blendea”, Târgovişte
Ansamblul Monumental Curtea Domnească, Târgovişte
Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Târgovişte
Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Târgovişte
Muzeul „Casa Romanţei”, Târgovişte
Luni, 23.05.2022
Ansamblul Brâncovenesc Potlogi
Casa – Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana-Pandele
Casa Memorială „Ion Luca Caragiale” din comuna I. L. Caragiale
Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
Muzeul de Etnografie Pucioasa
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri create!
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște: Lucrări majore de modernizare la Școala „Tudor Vladimirescu”
Aurelian Cotinescu: Moștenirea lui Ionel Brătianu ne arată că reformele nu sunt niciodată ușoare, dar sunt indispensabile
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara este prezentă la „Anuala Venețiană” prin expoziția „3D – Design, Dimension, Dialogue”