Consiliul Judeţean Dâmboviţa implementează proiectul „DINAMIC – Dâmboviţa – interacţiuni la nivel administrativ între modernizare, interconectivitate, competenţe”, cod SMIS 135834, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar – accesibile şi transparente, Obiectivul specific 2.1 Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală, ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, cererea de proiecte POCA/661/2/1 (CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate) Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate.
Valoarea totală a proiectului este de 3.818.234,07 de lei (inclusiv TVA). Din aceasta, suma de 76.364,67 de lei (inclusiv TVA) este cofinanțarea Consiliului Județean Dâmbovița, de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea calității actului administrativ, la nivelul UAT Județul Dâmbovița, atât prin consolidarea procesului de planificare strategică, cât și prin implementarea măsurilor de simplificare și modernizare a procedurilor administrative.
Rezultatele proiectului:
- Mecanisme și proceduri standard, implementate la nivel local, pentru fundamentarea deciziilor şi planificarea strategică pe termen lung; două documente de planificare strategică elaborate la nivelul UAT Judeţul Dâmbovița (Elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din Județul Dâmboviţa 2021 – 2027 și Planul Strategic Instituţional 2021 – 2023);
- Implementarea de proceduri simplificate, al căror scop este reducerea birocraţiei pentru cetăţeni, la nivel local, corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni;
- Procese și proceduri simplificate, la nivelul UAT Județul Dâmbovița, pentru serviciile gestionate partajat (urbanism, asistenţă socială), inclusiv accesibilizarea website-ului pentru persoane cu dizabilități;
- O arhivă modernizată la nivelul UAT Județul Dâmbovița;
- Îmbunătățirea cunoștințelor şi abilităților personalului autorităţilor şi instituţiilor publice locale în vederea sprijinirii măsurilor / acţiunilor vizate de acest obiectiv specific;
- Îmbunătățirea cunoştinţelor şi abilităţilor personalului din cadrul UAT Județul Dâmbovița.
La nivelul UAT Județul Dâmbovița, ca urmare a implementării proceselor și procedurilor simplificate pentru serviciile gestionate partajat (urbanism, asistență socială), inclusiv accesibilizarea website-ului pentru persoane cu dizabilități, în perioada 20 – 22 iunie 2022, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, sala Unirii, se desfășoară ateliere de lucru pe teme de urbanism. La acestea participă reprezentanți ai Unității Administrativ-Teritoriale Județul Dâmbovița, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale din județ.
Din partea Consiliului Județean Dâmbovița, sunt prezenți: Dănuț Nicolae Popa Stănescu, secretarul general al județului, Gilia Valeriu Florin, șef serviciu – Direcţia Strategii, Programe și Investiții, arhitectul-şef al județului, Teodor Bâte, membrii unității de implementare a proiectului, reprezentanți ai Direcţiilor Urbanism și Amenajarea Teritoriului, și Strategii, Programe și Investiții.
În cadrul atelierelor de lucru, se diseminează rezultatele proiectului și este prezentată soluția informatică de urbanism dezvoltată și operaționalizată la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, care include digitalizarea serviciului public partajat în scopul proiectului, permițând astfel completarea cererilor sub formă de formulare electronice și transmiterea acestora pe cale electronică, cu posibilitatea încărcării de documente scanate asociate și eliberării de documente cu valoare juridică (caz în care emiterea de exemplare originale este asociată cu semnătura electronică calificată). De asemenea, prin această aplicație, s-au implementat servicii electronice complexe (transmitere integral electronică a dosarelor aferente solicitărilor, precum și primirea electronică a răspunsurilor sau a documentelor solicitate, cu sau fără semnătură electronică).
Aplicaţia va permite solicitarea diverselor acte administrative – autorizaţii / avize şi / sau acorduri specifice urbanismului (ex: certificat de urbanism, autorizaţie de construire, autorizaţie pentru lucrările de organizare de şantier, solicitări de prelungire a certificatelor de urbanism / autorizațiilor de construire etc.). Sistemul gestionează activitatea departamentului de urbanism al Consiliului Județean Dâmbovița și al fiecărui UAT din Județul Dâmbovița, folosind tipuri de documente (autorizații, certificate etc.) cu un format generat dinamic, modificabil de către utilizator prin definirea de șabloane și de atribute multiple, în funcție de nevoile evolutive ale clientului.
Aplicația va optimiza fluxurile de lucru și va eficientiza activitatea departamentului de urbanism al Consiliului Județean Dâmbovița și, implicit, al fiecărui UAT din Județul Dâmbovița.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara