Dezvoltarea economică viitoare a Văii Jiului, situația socială a locuitorilor celor șase orașe și folosirea eficientă a surselor de finanțare europene și guvernamentale pentru investiții și noi locuri de muncă au fost principalele teme discutate la Instituția Prefectului, în cadrul unei întâlniri a prefectului Călin Petru Marian cu liderii Sindicatului „Muntele” și cu administrația Complexului Energetic Hunedoara.

Echipa sindicală a fost condusă de președintele Darius Câmpean, conducerea C.E.H. a fost reprezentată de directorul general Samuel Dioane, iar din partea Instituției Prefectului a participat și subprefectul Lorincz Szell.
Prefectul Călin Petru Marian le-a transmis participanților la întâlnire: „Cunosc foarte bine situația economică și socială a Văii Jiului. M-am implicat, am sprijinit, și o voi face în continuare, toate inițiativele sindicatelor sau ale societății civile, ale guvernului sau cele inițiate de organizațiile care au proiecte pentru dezvoltarea zonei. Toate acestea pentru ca locuitorii să aibă posibilitatea să-și asigure venituri decente pentru familie. Trebuie să fim alături, unii de alții, în misiunea de a asigura premisele dezvoltării Văii Jiului, după încetarea activității în subteran. Voi face tot ce depinde de mine ca acest lucru să se realizeze.”
Totodată, reprezentanții Sindicatului „Muntele” i-au mulțumit prefectului Călin Petru Marian pentru implicarea și susținerea în rezolvarea unor probleme sociale și au precizat că, în a doua jumătate a lunii septembrie, au nevoie de sprijin instituțional, având în vedere că, în această perioadă, vor intra în vigoare noile prevederi salariale ale Contractului Colectiv de Muncă și se va înființa noua societate, care va administra principala activitate economică din Valea Jiului.
Prefectul Călin Petru Marian a prezentat, în finalul discuțiilor, o informare privind fondurile financiare și proiectele de dezvoltare care vor putea fi accesate în Valea Jiului prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Programul Operațional Regional, Mecanismul pentru o Tranziție Justă sau cu ajutorul fondurilor guvernamentale.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului