Pe 30 septembrie și 1 octombie copiii și adulții deopotrivă sunt invitați să descopere lumea extraordinară a științei prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele: zone pline de jocuri, concursuri cu premii, experimente sau expoziții pentru stimularea creativității, a gândirii critice, a curiozității, dar și dezbateri sau conferințe pe teme de interes în cercetare. Evenimentul desfășurat sub tema ”ReCoN-nect – Research Communication for Active Learning” aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg și se desfășoară în numeroase orașe din țară într-un mod interactiv, educativ și distractiv. Institute de cercetare și instituții de învățământ superior de prestigiu din România și-au unit eforturile pentru a oferi o experiență spectaculoasă publicului. Se vor organiza evenimente în Timișoara, Cluj-Napoca, Pitești, Buzău, Baia Mare, Bistrița, Suceava, Satu- Mare, Brăila, Galați, Geoparcul Oltenia de sub Munte, Măgurele, Geoparcul Carpaterra, Geoparc Ținutul Buzăului.
În București, evenimentul se desfășoară pe 30 septembrie în următoarele locații:
- Parcul Izvor – Rondul Bicicliştilor – 16:00 – 22:00,
- Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – 17:00 – 20:00, holul şi sălile interioare ale muzeului
- Participarea la toate activitățile este gratuită.
În județul Hunedoara, evenimentul va fi organizat de cei de la Geoparc ȚARA HAȚEGULUI, unde vor avea loc ateliere și excursii de teren pe teme de botanică, biodiversitate, vulcanologie și geodiversitate. Coordonatorii sunt Adina Popa și Dan Horațiu Popa (Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului).

Geozitul Tuștea a dezvăluit în ultimele decenii mai multe ouă de dinozaur, aparținând unui hadrosaur numit Telmatosaurus transsylvanicus. Geoziturile de pe Drumul Vulcanilor, în satul Densus, dezvăluie urmele erupțiilor antice din Cretacicul târziu, cum ar fi bombe vulcanice, lapilli și lave de pernă.
Anual, în ultima zi de vineri a lunii Septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele. De la prima ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni în 2005 și până acum, milioane de vizitatori au intrat în legătură cu oameni de știință de pe întreg continentul și nu numai. Evenimentul atrage anual peste 1.5 milioane vizitatori din Europa și nu numai. Anul acesta, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 25 țări, pe 30 Septembrie 2022. Peste 400 orașe europene și nu numai vor găzdui întâlniri cu cercetători și oameni de știință, iar publicul va avea ocazia să-i cunoască și să înțeleagă mai bine impactul pe care munca lor îl are asupra vieții cotidiene.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan: Județul Dâmbovița se dezvoltă. Care sunt rezultatele ultimilor 5 ani la conducerea Consiliului Județean Dâmbovița
CJD prezintă bilanțul primului an din al doilea mandat al președintelui Corneliu Ștefan
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025