Poliţiştii au descins la Jandarmeria Maramureş! Vizat ar fi chiar şeful instituţiei, după valul de demisii. Patru angajate ar fi făcut plângere penală împotriva şefului acuzându-şi superiorul de hărţuire sexuală.
Scandalul a început în urmă cu două luni, când una dintre angajatele Jandarmeriei Maramureș și-a depus demisia și a mers la procurorii militari din Cluj Napoca, unde a depus o plângere pe numele șefului. Ulterior, alte trei tinere de la Jandarmeria Maramureș au urmat aceeași cale.
Un alt angajat și-a dat demisia și l-a acuzat pe șef de abuz în funcție.
În total, cinci angajați au depus plângeri penale împotriva șefului Jandarmeriei Maramureș acuzându-l de hărțuire sexuală, amenințare și abuz în serviciu.
Cel mai probabil, șeful Jandarmeriei Maramureș va fi condus la Parchet pentru a fi audiat, iar procurorii vor decide dacă vor începe urmărirea penală pe numele său.
Jandarmeria a confirmat că au fost efectuate sub coordonarea procurorului militar ”percheziții la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, de unde au fost ridicate înscrisuri și sisteme informatice”, conform unui comunict.
”Jandarmeria Română sprijină întotdeauna cu resurse umane și logistice orice demers al organelor de urmărire penală pentru aflarea adevărului. Și în acest context ne reafirmăm disponibilitatea de sprijin necondiţionat pentru instituțiile statului. Jandarmeria Română este o instituţie care respectă demnitatea și integritatea tuturor angajaților și este prima interesată în aflarea adevărului, cu respectarea procedurilor legale.
Potrivit presei locale, şeful instituţiei, Marcel Petru Floriştean, este acuzat de mai multe angajate de hărţuire sexuală, motiv pentru care cele patru dintre subordonate ar fi demisionat”, se mai arată în document.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului