Carmen Holban, adoptarea bugetului pe anul 2023: Protejarea persoanelor vulnerabile

Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, a votat astăzi, alături de colegii din Plenul Parlamentului, proiectul bugetului de stat pe 2023 și bugetul asigurărilor sociale. S-au înregistrat 251 voturi „pentru”, 115 „împotrivă” şi trei abţineri.
Liderii PSD consideră că „este un buget menit să protejeze nivelul de trai al populaţiei vulnerabile.

„PSD a insistat şi a reuşit să crească consistent mai mult veniturile celor cu pensii mici pentru ca şi ei să facă faţă, pe cât posibil, creşterilor de preţuri. Astfel, în 2023, 2,3 milioane de pensionari, care au pensii între 1000 şi 1500 de lei, vor avea creşteri ale veniturilor totale cuprinse între 34% şi 45%. 950 de mii de pensionari, cu pensii între 1500 şi 2000 de lei, vor avea venituri totale majorate între 22% şi 25%. 1 milion de pensionari, cu pensii de la 2000 la 3000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 14-15%.  500 de mii de pensionari, cu pensii peste 3000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 12,5%”, spune Marius Budăi, ministrul Muncii.

Carmen Holban: Este o premieră a ultimei perioade când, înainte de finalul unui an, bugetul ajunge în Parlament spre a fi discutat și supus votului deputaților și senatorilor.

”De asemenea, bugetul pentru 2023 este formulat astfel încât investițiile să fie beneficiare ale unei alocări record: 7,2% din PIB, 26% în plus față de 2022.
Totodată, prioritare pentru PSD mai sunt și următoarele programe:
📊 Social, alocare 111,5 miliarde lei!
📍 Sprijin pentru familii;
📍 Scăderea numărului persoanelor în risc de sărăcie și excluziune socială;
📍 Dezvoltarea și creșterea sustenabilității sistemului asigurărilor sociale.
📈 La capitolul Economie vizăm reducerea decalajelor economice dintre regiuni prin:
📍 Susținerea industriei și companiilor care produc în România;
📍 Creșterea competitivității produselor industriale.
🏨 Sănătate – 7,8 miliarde de lei!
📍 Programe naționale de sănătate curativă.
🌾 Agricultură – 22,9 miliarde de lei!
📍 Sistem integrat de susținere a agriculturii și a domeniilor conexe.
🛣 Transporturi!
📍 Administrarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere, 11,9 miliarde de lei, și feroviare, 5,2 miliarde de lei.
📌 Indicatorii bugetului pe 2023, la nivel macroeconomic, sunt următorii:
✅ produsul intern brut: 1.552.141 milioane lei;
✅ creștere economică: 2,8%;
✅ inflația medie anuală: 9,6%;
✅ deficit: 4,40% din PIB;
✅ câștig salarial mediu net lunar: 4.235 lei”, a precizat Carmen Holban pe social media.
Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *