„Aderarea României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este un obiectiv de țară extrem de important: această organizație reprezintă 90% din valoarea investițiilor de capital și 70% din comerțul mondial, iar admiterea României va transmite piețelor internaționale semnale de încredere, stabilitate și mesajul că avem perspective serioase de dezvoltare pe termen lung.

Ca membru OCDE, România va accelera procesul de modernizare și dezvoltare, în mod complementar cu reformele din PNRR. Participanților la eveniment le-am dat trei exemple concrete în acest sens:
– În domeniul energetic, România va deveni un garant de stabilitate în regiune și un exportator net de energie;
– În agricultură, prin îmbunătățirea capacității de procesare și creșterea producției ne vom atinge imensul potențial agricol pe care îl avem;
– În IT, va continua în ritm accelerat impunerea produselor și a serviciilor românești pe piețele internaționale, ca soluții eficiente și performante.
Nu în ultimul rând, investițiile pe care le vom atrage ca membru OCDE vor contribui din plin la creșterea nivelului de trai al fiecărui român.
Particip la evenimentul de astăzi și pentru rolul consultativ important pe care aceste dezbateri îl au pentru guvernul pe care îl conduc. Amintesc că, anul trecut, am depus la sediul OCDE de la Paris memorandumul prin care România a început procesul de aderare și suntem acum în etapa de completare a chestionarelor și de primire a vizitelor de evaluare. În discuțiile de azi, se vor genera idei care ne vor ajuta în această etapă tehnică a procesului de aderare.”, premierul României, președinte al Partidului Național Liberal, Nicolae Ionel Ciucă.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara