Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Cum va fi vremea in toata tara pana pe 24 august

harta_mare

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 11 – 24 august, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Vremea va fi călduroasă în primele patru zile, cu maxime în jurul valorii de 33 de grade, apoi temperatura aerului va fi scădere treptată, astfel că în 17 august media maximelor va fi de 24…25 de grade. După data de 18 august, vremea se va încălzi din nou, dar maximele termice nu vor mai depăşi 26…27 de grade. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie. La începutul intervalului, acestea vor fi aproximativ între17 şi 20 de grade, apoi vor fi în scădere, iar spre sfârşitul intervalului de prognoză se vor situa în jurul a 14 grade.

Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în intervalul 14…16 august, când local se vor semnala averse, însă ploi de scurtă durată nu sunt excluse nici după data de 18 august.

CRIŞANA

După primele 4 zile din interval, când temperaturile maxime vor fi între 31 şi 34 de grade şi vor caracteriza o vreme călduroasă, va urma o răcorire, astfel că în jurul datei de 16 august vor fi 23…24 de grade. După această dată, maximele vor creşte de la o zi la alta, dar nu vor mai depăşi pragul de 27 de grade până spre sfârşitul intervalului de prognoză. Valorile nocturne vor avea o tendinţă asemănătoare, coborând de la valori de 18…20 de grade (în data de 13 august) până spre valori de 11…12 grade (în 17 august).

Manifestările specifice instabilităţii atmosferice vor avea o probabilitate de apariţie mai mare în intervalul 14…17 august, când local vor fi averse care pot fi şi importante cantitativ. Ploi de scurtă durată şi în general slabe vor mai fi şi în celelalte zile, începând cu data de 18 august.

TRANSILVANIA

În primele zile ale intervalului de prognoză vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 32…33 de grade. O scădere de temperatură se va resimţi începând cu data de 15 august, când la nivel regional se aşteaptă o medie a valorilor diurne de 22…23 de grade. Începând cu data de 17 august, valorile termice vor oscila între 23 şi 26 de grade şi se vor apropia de cele normale pentru această perioadă din an. În ceea ce priveşte distribuţia temperaturilor nocturne, ele vor urma în mare parte aceeaşi regulă. Astfel, de la valori de 16…17 grade, temperatura va scădea până la valori în jurul a 11 grade (în 18-20 august).

Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi posibile pe tot parcursul intervalului, dar cu probabilitate mai mare în intervalul 15 – 18 august.

MARAMUREŞ

În primele zile ale intervalului de prognoză vremea se va menţine călduroasă, cu maxime termice în medie de aproximativ 32…33 de grade. După data de 14 august, temperatura aerului va fi în scădere până spre valori de 22…23 de grade. Deşi temperaturile maxime vor oscila de la o zi la alta, nu vor mai depăşi până spre sfârşitul intervalului de prognoză valori de 25…26 de grade. Valorile termice nocturne vor avea variaţii între 11 şi 19 grade.

Averse, izolat importante cantitativ, vor fi mai ales în intervalul 13 – 18 august, dar şi spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză.

MOLDOVA

Încă din prima zi a intervalului de prognoză valorile termice vor creşte treptat, astfel că în 13 şi 14 august se vor înregistra maxime în jurul a 35 de grade şi minime de 19…20 de grade, vremea devenind local caniculară. Apoi, temperatura aerului va fi în scădere ce se va observa cu precădere în jurul datei de 17 august, când vor fi în jur de 24 de grade. Minimele termice vor ajunge spre sfârşitul primei săptămâni la valori de 13…15 grade. În a doua săptămână, variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative. Spre finalul intervalului de prognoză vor fi maxime de 26…28 de grade şi minime de 14…16 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 15 – 18 august.

DOBROGEA

Până spre sfârşitul primei săptămâni, vremea va fi călduroasă, iar variaţiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că media maximelor va fi în jur de 33 de grade, iar cea a minimelor de 21…22 de grade. În intervalul 16-18 august temperatura aerului va fi în scădere, maximele vor atinge cel mult 27…28 de grade, iar minimele 16…17 grade. Variaţiile ulterioare, până la sfârşitul intervalului, vor fi nesemnificative.

Probabilitatea pentru ploi slabe de scurtă durată va fi mai mare în intervalul 16…20 august.

MUNTENIA

Valorile termice se vor menţine ridicate până spre sfârşitul primei săptămâni, iar variaţiile vor fi nesemnificative. Se vor înregistra valori maxime în jurul a 35 de grade şi minime de 18…19 grade, vremea fiind călduroasă, caniculară în zona de câmpie. În intervalul 16-19 august temperatura aerului va fi în scădere şi se vor atinge, în medie, maxime de 26…27 de grade şi minime de 14…15 grade. Pentru restul intervalului, va fi o tendinţă de uşoară creştere a valorilor termice, variaţiile fiind nesemnificative.

Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată în a doua jumătate a intervalului, dar mai ales în perioada 16-18 august, când ploile pot fi importante cantitativ.

OLTENIA

Până în data de 14 august, vremea va fi călduroasă. Media regională a valorilor diurne va fi în jur de 33 de grade, iar a celor nocturne de 19…20 de grade. În perioada 14 – 18 august, vremea se va răcori, astfel că media maximelor va coborî până spre 24…25 de grade, iar cea a minimelor până în jur de 13 grade. Temperatura aerului va creşte din nou, uşor şi treptat, după data de 18 august, până la valori medii de 27…28 de grade şi minime de 15…16 grade, iar în ultimele zile ale intervalului este posibilă din nou o scădere uşoară ale acestora.

Manifestări specifice instabilităţii atmosferice işi vor face apariţia cu probabilitate mai mare în intervalul 16 – 18 august, dar şi spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză.

LA MUNTE

Până în data de 14 august, temperatura va fi în creştere, astfel că mediile valorilor diurne vor fi de 24…25 de grade. În intervalul 14…18 august, vremea se va răci şi iar maximele vor coborî până spre 14 grade. După 19 august, temperatura aerului va creşte uşor şi treptat până la valori medii diurne de 19…20 de grade. Valorile minime vor avea aproximativ aceeaşi evoluţie; în intervalele calde mediile nocturne vor atinge 14…15 grade, iar în cele reci 6…7 grade.

Instabilitatea atmosferica va fi mai pronunţată între 15 şi 18 august, când sunt de aşteptat şi averse importante cantitativ.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share