Ministerul Energiei a inițiat două HG-uri prin care se alocă 50 mil lei din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziția Prim-Ministrului pentru finanțarea noii companii Complexul Energetic Valea Jiului S.A și prin care se instituie un Serviciu de Interes Economic General pentru activități de punere în siguranță în mine și de exploatare a cărbunilor în Valea Jiului.
Pentru prestarea serviciul de interes public de către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA, în lunile rămase ale anului 2023, se va acorda o justă compensație în valoare de 65.804.000 RON, suportată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, în vederea susținerii costurilor unităților intrate în proces de închidere, costuri care nu sunt legate de producția curentă.
Pe baza analizei riscurilor, se poate concluziona că cele mai importante pericole actuale în cazul minelor Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan sunt cele de autoaprindere a cărbunelui și emanațiile de gaze, în acest sens fiind necesară securizarea imediată a zonei.
Astfel, este esențială, ca primă urgenţă, demararea în cazul exploatărilor miniere Livezeni și Vulcan, respectiv continuarea în cazul exploatărilor miniere Lonea și Lupeni a activităților de punere în siguranță a zăcământului prin eliminarea cantităților de substanță minerală care constituie riscuri, precum şi a lucrărilor speciale în vederea instrumentării în zonele în care trebuie eliminate riscurile la autoaprindere.
Aceste lucrări sunt necesare a se executa în paralel cu lucrările miniere de închidere efectivă (construcții de izolare și închidere, recuperări de utilaje și echipamente din zonele care se închid) şi lucrările speciale de punere în siguranță pentru instrumentare, în zonele în care trebuie eliminate riscurile de autoaprindere.
Complexul Energetic Valea Jiului S.A. va prelua în perioada următoare activele funcționale ale Complexului Energetic Hunedoara S.A. Cei 2000 de mineri și personal din Complexul Energetic Hunedoara S.A. vor fi angajați în noul Complex.
Bunurile preluate urmează să fie date în administrarea unei/unor unități aflate sub autoritatea Ministerului Energiei prevăzute în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, entitate/entități care urmează să preia și parte din angajații CEH pentru a asigura aceste activități în condiții de siguranță, prin monitorizarea continuă și gestionarea riscurilor.
Mai mult decât atât, reprezentații companiei poartă discuții cu potențiali investitori în energia verde, pentru a diversifica activitățile de producere a energiei în zonă și a asigura noi locuri de muncă și un nivel de trai decent pentru locuitorii Văii Jiului.
”Asigurăm prezentul și conturăm viitorul pentru Valea Jiului. Ne-am străduit să accelerăm o serie de paşi, unde am constatat întârzieri. Obiectivul nostru este să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Cele două HG-uri sunt dovada vie a continuării mineritului și a acordării unei noi perspective în Valea Jiului. Zona are viitor, căutăm potențiali investitori în energie verde, pentru a diversifica activitățile de producere a energiei și a asigura noi locuri de muncă și un nivel de trai decent pentru toți locuitorii Văii Jiului. Acestor bani le vor urma aproximativ 300 milioane lei acordați la rectificare, care vor susține activitățile de producere a energiei pe bază de cărbune, punerea în siguranță a minelor și pregătirea pentru tranziția la alte surse de producere a energiei în zonă” a ținut să transmită Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune