Dragi iubitori ai artelor, avem bucuria de a vă invita la deschiderea expozitiei “ Elogiu muzicii ” a artistei Ecaterina Schiwago.
“ Ecaterina Schiwago ne (re)aduce, prin lucrările pe care le expune la Galeria Brăteanu din Timișoara, aproape de o pictură ale cărei teme ilustrează reflecții asupra unor momente trecute sau prezente din viața sa. Muzica și dansul constituie registre complementare în care artista regăsește suporturi obiectuale sau conceptuale transpozabile în elemente vizuale figurative sau non figurative.
Armoniile cromatice și dinamica structurală a compozițiilor sale ne vorbesc acum despre ipostaze ale acceptării, împăcării, unificării, printr-o paletă luminoasă, adesea solară în care accentele tonale sobre au doar un rol de contrapunct. Ceea ce păstrează Ecaterina Schiwago și, prin aceasta, asigură o continuitate demersului său, este timbrul liric manifestat printr-o muzicalitate ce răzbate din sensibilitatea gestului pictural, al tușei ce răspunde unei sincere nevoi de exprimare prin imagine, în care instrumentele „cântă” despre viața însăși și bucuria de a trăi. ”
Prof. Dr. Adriana Lucaciu
Vernisajul va avea loc în data de 23 octombrie de la ora 18:00, iar expoziția poate fi vizitată în fiecare zi între 23 octombrie si 1 noiembrie, de la ora 18:00 la 20:00.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Vrea sau nu PSD să facem reforme?
Tehnologia de ecran NanoCell de la LG: IATĂ tot ce trebuie să știi despre ea
Ce înseamnă un egoism sănătos?