Referitor la afirmațiile primarului Stan privind existența unei hotărâri prin care asociațiile de locatari pot solicita fonduri pentru reparații în subsolul blocului, dorim să subliniem faptul că, în decursul ultimului an, de la adoptarea acestei hotărâri prezentate într-o ședință anterioară ca o posibilitate de a acorda ajutor în situații de urgență sau calamități naturale, nu s-a oferit nicio formă de sprijin.
După discuțiile cu locatarii afectați de problemele subsolurilor inundate, constatăm că nici măcar celor care au formulat solicitări scrise nu li s-a acordat sprijin. Întrebarea noastră este dacă lipsa de intervenție este rezultatul indiferenței primarului sau al neglijenței din partea angajaților primăriei. Pentru a clarifica această situație, solicităm public primarului Stan să prezinte cifrele referitoare la ajutoarele acordate pentru renovarea subsolurilor în baza acestei hotărâri.

De asemenea, dorim să atragem atenția asupra limbajului jignitor și defăimător folosit de primar în adresa consilierilor, subliniind că acesta nu este potrivit și îi reamintim că a fost ales pentru a soluționa problemele cetățenilor, nu pentru a-i insulta sau a-i induce în eroare.
Anunțăm, totodată, că grupul de consilieri municipali liberali intenționează să reia un proiect concret în vederea rezolvării problemelor semnalate de locatarii a peste 60 de blocuri din orașul nostru.
TICĂ DAN ALEXANDRU, CONSILIER MUNICIPAL PNL TÂRGOVIȘTE
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
2025 închide un ciclu de viață de 9 ani iar 2026 pune semințele pentru următorii 9 ani
Comunitatea târgovișteană a comemorat astăzi 36 de ani de la victoria Revoluției Române din 1989
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!