Teatrul Tony Bulandra Târgoviște anunță că spectacolul „Proștii sub clar de lună”, din data de 8 decembrie, ora 19:00, se va juca în scop caritabil, așa cum a fost prevăzut inițial.
Din motive întemeiate, ne vom îndrepta atenția către un caz social indicat de Direcția de Asistență Socială Târgoviște și anume cel al unui elev în vârstă de 14 ani, care, în 2022, a suferit un grav accident de bicicletă, în urma căruia a rămas imobilizat în scaun cu rotile. Procesul de recuperare este unul de durată și foarte costisitor, astfel încât sprijinul dumneavoastră, prin prezența la spectacolul din data de 8 decembrie, de la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, este esențial. Tânărul locuiește alături de tată și de soră.
Din nefericire, nu se bucură de dragostea maternă, întrucât mama nu menține relația cu familia, neparticipând în niciun fel la întreținerea copiilor. Prezența la spectacol, orice donație suplimentară, alături de un gând bun vor încălzi sărbătorile acestui copil încercat de soartă.
Vă așteptăm!
Sursa: Teatrul Tony Bulandra Târgoviște


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului